Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

 

Ministrul Agriculturii şi directorul Institutului Naţional al Patrimoniului, în vizită la Iaşi

Daniel Barbu, ministrul Culturii, şi Alexandru Muraru, directorul Institutului Naţional al Patrimoniului se vor afla sâmbătă după amiază la Iaşi pentru a vizita Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Celor doi oficiali li se vor alătura IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. În timpul vizitei se va inspecta modul în care a fost reabilitată Catedrala Mitropolitană şi se vor purta discuţii despre cum vor fi efectuate lucrările viitoare.
Obiectivul „Catedrala Mitropolitana Întâmpinarea Domnului” este cuprins în Programul Naţional de Restaurare încă din 1999. Prin intermediul acestui proiect a fost reconsolidată structura Catedralei mitropolitane, cu ajutorul unor piloni din beton armat, s-au efectuat lucrări de suprastructură tencuieli, zidărie de epocă, precum şi lucrări la structură. 

În perioada 2002-2009, Catedrala Mitropolitană Iaşi, considerată a fi unul din obiectivele istorice, a beneficiat de finanţare din Partea Inspectoratului de Stat în Constructii, pentru lucrări de consolidare în valoare totala de 15.689.353 lei, iar în anul 2009 de finanţare prin Programul Pilot Timbru – cu fonduri extrabugetare din taxa de timbru a monumentelor istorice în valoare de 799.993 lei.

În cursul acestui an urmează să fie alocaţi 1.400.000 lei, în vederea reabilitării atât a infrastructurii cât şi a suprastructurii. 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*