Duminică 12 Mai 2024, Actualizat acum 132 zile 12:00 am

 

Nume de marcă sunt aşteptate la Conferinţa Naţională de Biofizică – Biofizica pentru Sănătate

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” va fi gazda celei de-a 12-a Conferinţe Naţionale de Biofizică – Biofizica pentru Sănătate. Evenimentul, care se desfăşoară în perioada 13-16 iunie, se va bucura  de participare internaţională.

Evenimentul reuneşte profesionişti recunoscuţi din ţară şi străinătate, din domenii relevante ale biofizicii şi fizicii medicale contemporane, cum ar fi: biofizica celulelor excitabile,  biosenzori, interacţiunea radiaţiei cu materia vie, imagistică medicală şi radioterapie, biomateriale, biostatistica, biomedicina şi bioinformatică

Conferinţa îşi propune să aducă în prim plan impactul cercetărilor fundamentale de biofizică şi fizică medicală pentru sănătatea umană şi să evidenţieze soluţii moderne în medicină şi fizica medicală. În cadrul prelegerilor ştiinţifice, se vor dezbate actualele modele de înţelegere a proceselor şi fenomenelor biologice, prezente la nivel molecular şi celular.

Evenimentul se adresează tuturor celor ce doresc să afle noutăţi din aceste domenii ale ştiinţelor vieţii. Conferinţa este organizată sub auspiciile Societăţii Române de Biofizică Pură şi Aplicată, în cooperare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi, Facultatea de Fizică (Laboratorul de Biofizică Moleculară şi Fizică Medicală) şi Departamentul de Cercetare Interdisciplinară, ambele din cadrul Univeresităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*