Un bărbat din judeţul Prahova este suspectat de poliţiştii din cadrul IPJ Iaşi că a înşelat în jur de 120 de persoane din întreaga ţară, promiţându-le locuri de muncă în străinătate, pentru care a solicitat transferuri bancare cu sume cuprinse între 400 şi 2.000 de lei.
Poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Iaşi, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi şi poliţişti de la I.P.J. Prahova, au efectuat o percheziţie domiciliară în comuna Valea Călugărească, judeţul Prahova, la locuinţa unui bărbat de 28 de ani, cercetat pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.
Acesta este suspectat că, în perioada 2012-2013, ar fi postat pe un site de internet anunţuri cu oferte de muncă în străinătate, anunţuri false, neonorate, pentru care a solicitat transferuri bancare cu sume cuprinse între 400 şi 2.000 de lei.
Din investigaţiile efectuate de poliţişti a reieşit că, în acest interval de timp, 120 de persoane ar fi depus în contul suspectului 160.000 de lei. Până în prezent, au fost identificate şi audiate 72 de părţi vătămate din întreaga ţară.
Cu ocazia percheziţiei au fost ridicate trei unităţi centrale de calculator, un laptop, 11 telefoane mobile, 8 cartele SIM, bunuri susceptibile a fi fost folosite la săvârşirea de infracţiuni.
Marţi, suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere şi introdus în arestul I.P.J. Iaşi, iar astăzi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.