Teatrul „Luceafărul” Iaşi prezintă în această săptămână o nouă producţie: Capra cu trei iezi, după Ion Creangă. Titlul se înscrie în programul Integrala Creangă, pe care teatrul ieşean îl urmăreşte de mai multe stagiuni. „Luceafărul” consideră că are o responsabilitate spirituală faţă de marele povestitor şi creaţiile pe care le-a scris aici, la Iaşi şi, în consecinţă, se preocupă de transpunerea lor scenică, pentru a le populariza şi în acest mod artistic.
Pentru prezenta versiune scenică, Teatrul „Luceafărul” şi-a asociat un colaborat din zona artei naive, pictorul naiv Gheorghe Ciobanu. Creaţiile sale sunt cunoscute în întreaga lume, tablourile care-i poartă semnătura aflându-se în colecţii particulare şi muzeale din întreaga lume, din Canada, până în Japonia, trecând prin Elveţia, Franţa, Germania, Marea Britanie.
Atelierul pictorului se află la Bălţaţi, la 40 de km de Iaşi, iar acolo artistul vorbeşte prin forme şi culori despre viaţa satului, pe care o iubeşte şi pe care o reflectă în creaţiile sale picturale. Perspectiva picturii naive asupra lumii este foarte apropiată de perspectiva copiilor, este o reflectare plină de candoare, care vine direct din suflet, din emoţie. Gheorghe Ciobanu a acceptat ca Teatrul „Luceafărul” să utilizeze pentru partea de decoruri unele din creaţiile sale, viziunea sa plastică devenind astfel cadrul în care evoluează personajele din Capra cu trei iezi. Realizatorii au dezvoltat perspectiva artei naive în întregul spectacol, reuşind ca pe fundalul epic să reconstruiască din imagini, sonorităţi, ritualuri şi acţiuni, universul satului ancestral. Spectacolul respectă suita de întîmplări din poveste, dar le relatează în această manieră naivă, portretizînd, pe fundal, atmosfera caracteristică lumii rurale autentice.
Dramatizarea a fost realizată de Ion Agachi, regia este semnată de Ion Ciubotaru, scenografia, de Mihai Pastramagiu, muzica, de Matilda Andrici. Personajele din cunoscuta poveste prind viaţă prin jocul actorilor Beatrice Engel, Dumitru Georgescu, Ioana Iordache, Ileana Ocneanu şi Mariana Teleman. Fiecare dintre ei interpretează mai multe roluri.
Premiera spectacolului Capra cu trei iezi este programată joi, 11 aprilie, ora 18,30, la sala mică şi va fi prefaţată, la ora 18, de vernisajul unei expoziţii de pictură naivă Gheorghe Ciobanu amplasată în foyerul teatrului. Expoziţia include aproximativ 40 de tablouri şi va fi prezentată de prof.univ.dr Petru Bejan, de la Universitatea „Al.I.Cuza” şi de criticul de teatru dr Oltiţa Cîntec. Pictorul naiv are deschisă în acest moment o altă expoziţie la Muzeului Ţăranului
Român Bucureşti şi, peste cîteva săptămîni, va vernisa alta, la Teatrul Naţional Bucureşti. Următoarea reprezentaţie cu Capra cu trei iezi este programată duminică, 14 aprilie, ora 10, sala mică.