Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Judeţul Iaşi prezentat la Targul de Turism al României

Cristian Adomnitei la Targul de turism al RomanieiIaşul a reintrat pe harta destinaţiilor turistice din România. Judeţul Iaşi a avut pentru prima dată un stand personalizat la Târgul de Turism al României, cel mai important târg de turism din România. Standul judeţului Iaşi a fost vizitat de câteva mii de persoane, care l-au apreciat, atât din punct de vedere al designului şi conceptului, cât şi din cel al multitudinii şi complexităţii materialelor oferite, acesta fiind considerat cel mai frumos dintre toate standurile autorităţilor publice locale.

În discursul domniei sale,  preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a subliniat importanţa prezenţei judeţului la acest eveniment.

”Prin acest stand am vrut astfel să ne aducem contribuţia la dezvoltarea turistică a întregii noastre regiuni, să o facem mai cunoscută, şi, sperăm, mai iubită. Conceptul sub care am participat a cuprins atât tradiţie, istorie, monumentalism, cât şi tinereţe, energie, viitor, sloganul nostru fiind ”Iaşul, mereu tânăr”. Acest eveniment este un prim pas în a avea o strategie concretă de promovare a Judeţului Iaşi. Urmează să participăm în perioada 22-24 martie la Târgul de Turism de la Palas. Pe viitor Judeţul Iaşi va avea o reprezentare şi în standurile României de la târgurile de profil din străinătate”, a declarat Cristian Adomniţei.

La eveniment au participat Daniel Barbu, Ministrul Culturii, Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, Ion Caramitru, fost ministru al Culturii şi totodată directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale Române Iaşi, Ioan Holban, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”, poetul Emil Brumaru şi jurnalistul Viorel Ilişoi. Moderator a fost scriitorul Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi.

”Nu puteam lipsi de la inaugurarea acestui stand. Într-adevăr, Iaşul este un loc unic, dar este ceva mai mare decât Iaşul, ieşenii. Biserica <<Trei Ierarhi>> este construită de către Vasile Lupu, despre care s-a spus că <<firea lui nu era domnească, ci împărătească>>. Ieşenii se poartă ca împăraţii. Sunt mai mari decât propriul lor oraş, acesta nu-i mai încape. Avem două exemple grăitoare: Emil Brumaru, cel mai mare poet român în viaţă, şi Cristian Adomniţei, un om de stat, un creator de politici publice mai mari decât Iaşul, care au o viziune de amploare naţională. Iaşul nu e o capitală de judeţ sau regională, ci o Capitală Culturală Europeană”, a afirmat Daniel Barbu.

Evenimentul s-a încheiat cu un moment muzical susţinut la violoncel de către Filip Papa (Cvartetul Ad Libitum) şi o degustare de vinuri de la Casa de Vinuri Cotnari.

Tot joi, standul judeţului Iaşi a fost vizitat şi de către Maria Grapini, Ministru Delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism.

            Sâmbătă, 16 martie, a avut loc cel de-al doilea eveniment organizat de Consiliul Judeţean Iaşi, la standul amenajat în cadrul Târgului Naţional de Turism. Astfel, în intervalul 13.00 – 13.30, cvartetul ieşean Ad Libitum a susţinut un recital extraordinar. Cvartetul este format din Alexandru TOMESCU (vioara I),  Şerban Mereuţă(vioara a II-a), Bogdan Bişoc (violă) şi Filip Papa (violoncel).

            Partener în organizarea standului a fost Asociaţia Patronală a Turismului Ieşean.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*