Aeroportul Iaşi a primit recertificarea pentru funcţionare, din partea Autorităţii Aeronautice Civile Române. În perioada 25- 27 februarie 2013, s-a efectuat un audit de către trei inspectori aeronautici ai Autorităţii Aeronautice Civile Române, în urma căruia vineri a fost emis certificatul de autorizare valabil pentru un an. Auditul s-a efectuat pe mai multe paliere ce au vizat infrastructura suprafeţelor aeroportuare, capacitatea de a reacţiona la crize, accidente şi managementul siguranţei.
După cinci ani în care acest proces de recertificare s-a efectuat din şase în şase luni, certificatele emise de autoritatea competentă fiind valabile doar pentru acest interval,
este prima dată când sunt întrunite toate condiţiile pentru emiterea unui certificat standard, cu valabilitate de un an. Astfel se pot preconiza în mod corect ivestiţiile, bugetul pe termen scurt şi mediu având un grad crescut de predictibilitate şi eficienţă.
Acest fapt dovedeşte că eforturile din ultima vreme ale Aeroportului Iaşi de a îmbunătăţi
condiţiile de siguranţă, de a se încadra în standardele procedurale specifice, au avut efectul scontat. Acest lucru se datorează şi faptului că personal calificat a fost delegat să ocupe poziţii potrivite pregătirii în domenii specifice.
”Auditul a fost deosebit de exigent, specificul activităţii noastre neadmiţând jumătăţi de măsură sau etape intermediare în îndeplinirea standardelor. Rămâne deficitar numărul de personal în zona siguranţei şi securităţii aeroportuare şi trebuie în mod obligatoriu să înlocuim echipamente specifice, pentru a corespunde cerinţelor de operare pentru aeronave de categoria C, cum sunt cele utilizate pentru noile curse anunţate de pe Aeroportul Iaşi. De asemenea, am prevăzut măsuri pentru completarea personalului în punctele critice: siguranţa aeroportuară, managementul siguranţei, PSI, securitate aeroportuară”, a declarat directorul general al Aeroportului Iaşi, Marius Bodea.