Poliţişti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciului pentru Imigrări Iaşi au desfăşurat în perioada 18 – 23 februarie, o serie de acţiuni, ajutaţi de cadre ale Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, în vederea depistării cetăţenilor străini a căror şedere a devenit ilegală, pe raza de competenţă.
Astfel, în urma verificărilor efectuate în diferite zone ale municipiului Iaşi, au fost depistaţi cinci cetăţeni străini cu şedere ilegală (doi moldoveni, un ucrainean, un filipinez şi un iordanian) care au intrat în România în baza unor vize emise în scop de vizită sau a permiselor de şedere. Pentru trei dintre aceştia au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească ţara, în termen de 15 zile şi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi in cuantum de 1200 lei.
Cetăţeanul moldovean va părăsi ţara în cadrul programului de returnare voluntară asistată în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată şi modificată. Cetăţeanul iordanian, întrucât, este înscris la cursurile unei instituţii de învăţământ superior a fost îndrumat să se prezinte la sediul Seviciului pentru Imigrări în vederea reglementării dreptului de şedere.
Poliţişti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciului pentru Imigrări Iaşi fac apel către toţi cetăţenii străini din judeţul Iaşi invitându-i să contactateze pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale Serviciului pentru Imigrări Iaşi, din strada Mihai Costachescu nr. 6, la numărul de telefon 0232-302315, sau vizitând site-ul public la adresa www. ori.mai.gov.ro. Serviciul pentru Imigrări al judeţului Iaşi.