Polițiștii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Urbană Iaşi au fost sesizați, sâmbătă, de către o femeie, de 68 ani, din municipiul Iaşi, despre faptul că, în seara precedentă, în timp ce se afla la domiciliu, a fost contactată telefonic de către o persoană care s-a recomandat ca fiind fiul său și care i-a solicitat 3.500 de euro, întrucât a accidentat cu autoturismul două persoane și are nevoie de aceasta sumă de bani pentru o presupusă operaţie.
Femeia a conştientizat că a fost indusă în eroare, pentru obţinerea unui folos patrimonial injust şi a încheiat convorbirea.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune.