Doi poliţişti de frontieră au dat în judecată statul român şi cer daune morale de câte 40.000 de lei pentru că le-au fost distruse carierele şi li s-a ştirbit demnitatea. Agenţii Mihai Marius Pavel şi Sorin Florin Alupoaiei, poliţişti de frontieră, au fost acuzaţi că ar fi constituit un grup infracţional organizat şi au fost complici la trafic de imgiranţi. Cei doi ar fi permis pătrunderea prin Vama Sculeni a mai multor persoane care aveau inderdicţia de a părăsi ţara. Acuzaţiile s-au dovedit a fi false.
Judecătorii le-au dat câştig de cauză celor doi şi au desfiinţat acuzaţiile aduse de procurori. Pavel şi Alupoaiei au dat acum statul, prin Ministerul de Finanţe, în judecată susţinând că procedurile judiciare care au durat aproximativ cinci ani le-au adus prejudicii morale, prin lezarea demnităţii şi, în plus, le-au adus suferinţe psihice. Cei doi agenţi susţin, de asemenea, că le-a fost ştirbită imaginea la locul de muncă, dar şi în societate. În plus, potrivit plângerii înaintate de aceştia, şi familiile lor au avut de suferit tot felul de critici, aluzii şi ironii.