La doar 15 ani are o poveste de viaţă cutremurătoare. Pusă în situaţia de a alege între familie şi o posibilă carieră în modeling, o adolescentă din Valea Lupului, judeţul Iaşi, trece prin cele mai cumplite chinuri. Un comunicat de presă al Asociaţiei Kasta Morrely, acolo unde tânăra ia cursuri de de fotomodeling şi participă la prezentări de modă, încearcă să tragă un semnal de alarmă asupra violenţelor la care ar fi supusă de către părinţi.
Cert este faptul că de câteva săptămâni, adolescenta, la cererea familiei, a fost internată în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Tătăraşi din Iaşi, instituţie ce aparţine Direcţiei de Protecţie a Copilului. Părinţii justifică această măsura prin faptul că nu se mai înţelegeau cu fata lor care, spun ei, chiulea de la şcoală, venea târziu acasă şi nu mai avea altă preocupare decât activităţile de la clubul de modeling. De cealaltă parte, Asociaţia Internaţională de Apărare a Drepturilor Omului, Kasta Morrely, care se doreşte a fi un fel de purtător de cuvânt al adolescentei, susţine că aceasta ar fi fost bătută în repetate în rânduri de către părinţi, deşi fata ar avea o problemă medicală gravă la un ochi şi nu ar avea voie să plâng. Mai mult, reprezentanţii Asociaţiei spun în comunicatul de presă că tânăra ar fi abuzată psihic şi de angajaţii Centrului de Primire în Regim de Urgenţă din Tătăraşi în încercarea de a o convinge să revină acasă.
Aceste acuzaţii sunt extrem de grave şi, odată apărute în presă, ar trebui să determine atât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi, cât şi Consiliul Judeţean să se autosesizeze şi să dispună anchete în acest caz. Şi nu ar trebui uitat faptul că adolescenta este minoră, iar pentru alegerile pe care le-a făcut, atât în ceea ce priveşte dorinţa de a face o carieră în modeling, cât şi fuga de acasă din cauza scandalurilor şi a bătăilor repetate, răspunzători sunt în primul rând părinţii.