Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Bucureştenii şi ieşenii au câştigat trofeele la Concursul de artă păpuşărească al Teatrului Vasilache

Teatrul Vasilache Botoşani a încheiat, duminică seară, cea dea doua ediţie a concursuluide artă păpuşărească “Azi student, mâine actor” la care participă trupe de teatru ale universităţilor de teatru din ţară.

Anul acesta, evenimentul a avut loc în perioada 24-28 octombrie şi, în afară de spectacolele propriu-zise ale trupelor înscrise în concurs, a mai cuprins şi două colocvii adresate tinerilor actori, susţinute de profesorul universitar al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală Iaşi, Gabi Apostol şi criticul Doru Mareş.

În concurs au participat 7 trupe  dintre care trei din Bucureşti, două din Iaşi, una din Cluj şi una din Sibiu.

Juriul a fost compus din directori de teatre din ţară acesta fiind, potrivit directorului teatrului Vasilache, Florin Aioniţoaie, specificul concursului. “Din juriu au făcut parte directori de teatru din ţară pentru că scopul nostru este să punem tinerii actori pe scenă ca să-i convingă pe directori să joace la ei, să-i angajeze”, a spus Florin Aioniţoaie.

Înscrierea trupelor în concurs s-a făcut în baza unor invitaţii trimise către facultăţile de profil, iar repertoriul trupelor pentru concurs a fost opţiunea participanţilor, unii optând pentru animaţie pentru copii, alţii pentru animaţie pentru adulţi.

Directorul teatrului a mai spus că anul viitor îşi doreşte să facă din acest concurs unul internaţional.

Ediţia a doua a fost una superioară şi sper, următoarea s-o facem internaţională pentru că există o întâlnire a şcolilor de teatru la Praga, dar un concurs adresat absolvenţilor de arta animaţiei nu există în Europa, acesta este singurul”, a mai spus Florin Aioniţoaie, directorul Teatrului Vasilache Botoşani.

Câştigătorii celei de-a doua ediţii şi-au primit trofeele, fiecare în valoare de 900 lei brut, acestea fiind acordate pe categorii, astfel:

Cel mai bun actor: Marius Tiberius Bugi (foto) din spectacolul “Usa” in regia Lilianei Gavrilescu al Universitatii  I.L. Caragiale Bucuresti.

Cea mai bună actriţă: Olga Ioana Bela din spectacolul “În larg” in regia lui Mihai Dumitrescu al Universitatii I.L Caragiale din Bucuresti

Cel mai bun speactacol: Ultimul Don Quijote, în  regia lui Aurelian Bălăiţă, jucat de trupa Facultăţii de teatru de la Universitatea de arte George Enescu din Iaşi.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*