Pământurile patronului celebrei echipei Schalke 04 se întind peste 11 comune din judeţul Iaşi şi peste alte trei comune din Botoşani. Clemens Tönnies deţine direct sau prin împuterniciţi mai multe firme care fac agricultură bio în Moldova, fiind în topul cererilor de acordare a subvenţiilor depuse la APIA. Născut în Westfalia, într-o familie cu şapte copii, Tönnies este fiu de măcelar. Pornind de la afacere locală, el a ajuns astăzi unul dintre cei mai mari producători de carne de porc din Europa, cu o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro anual.
Divizarea grâului de neghină
Principala companie deţinută în Iaşi de Clemens Tönnies, este Orgapic, care a arendat în judeţul Iaşi 4.000 de hectare. Direct sau prin intermediari, patronul echipei Schalke mai este prezent în societăţile Agro Iulia SRL, Agro Solum şi MB Norus Biogaz. Sunt două mari ramuri de activitate ale companiilor cu patronat german: agricultură ecologică, profilată pe culturi de grâu, porumb, ovăz, secară şi agricultură convenţională, constând în sfeclă de zahăr şi porumb.
În Orgapic, Clemens Tönnies deţine direct 25% din acţiui, restul fiind împărţite între Tönnies Aussenhandels Beteilingungs GMBH, RKS Agrarbeteiligungs GMBH şi MB Nours Agrar AG, acestea fiind controlate tot de patronul Schalke 04. Pe 2012, Orgapic a înregistrat o cifră de afaceri de 8,3 milioane de lei şi pierderi de 1,5 milioane de lei. În martie, anul acesta, Orgapic a emis Registrului Comerţului un raport de divizare parţială a firmei, o parte din activităţi, şi anume agricultura convenţională, fiind cedate societăţii Agro Solum. Astfel, Orgapic s-a axat doar pe culturile bio. Fiind printre cei mai mari investitori străini în agricultura ieşeană, germanii au înfiinţat ferme în Gropniţa, Scobinţi, Hârlău, Costeşti, Cucuteni, precum şi în Botoşani, la Flămânzi, Frumuşica şi Prăieni.
Plătesc arenda în bani lichizi
La Agro Solum, Clemens Tönnies este asociat cu omul de afaceri german Bert Wigger, acesta fiind şi administrator la Agro Iulia. Aceasta a fost înfiinţată în 2006, înainte ca patronul de la Schalke să vină în România, Wigger fiind practic cel care l-a adus aici, explicându-i condiţiile favorabile pentru a face agricultură. În acest moment, conglomeratul de firme conduse de Tönnies şi asociaţii săi sunt cei mai producători bio din România, iar toate societăţile au acelaşi sediu social, într-un turn de birouri din Iaşi.
Andrei Dorobanţu (foto sus), directorul de la Agro Iulia, spune că acţionarii germani au arendat suprafeţe mari, oferind proprietarilor bani în contul arendei, şi nu produse, aşa cum obişnuiesc fermierii români. “Anul trecut am cam impus preţul, am avut o campanie agresivă, plătind un leu pe kilogramul de grâu”, afirmă Andrei Dorobanţu.
Cel mai mare „bio”
Nemţii de la Orgapic susţin că sunt cei mai mari producători „eco” din ţară şi printre cei mai mari din Europa. Produsele lor nu apar însă pe piaţa ieşeană, ci iau drumul Germaniei. „Aici nu avem piaţă bio, nu sunt oferite preţuri competitive. Noi producem grâu, secară, orz şi soia, care sunt vândute în Germania. Cantităţile sunt preluate ori de o altă firmă a acţionarilor noştri, ori de firme partenere. Cert este că se fac nenumărate verificări, pentru că produsele bio sunt greu de obţinut. Dacă nu ai respectat procedura, ieşi de pe piaţă”, spune Dorobanţu.
Metoda livrării produselor agricole către firmele germane este confirmată şi de oficialii ieşeni. „Fiind în UE, se intră la comerţ intracomunitar, nu la export, adică nu se plătesc taxe vamale. Firma germană face apoi export, beneficiind şi de prestigiul statului în care lucrează. Aşa se ajunge ca grâul românesc să fie considerat german şi să se vândă la preţuri mari”, explică Magneriu Jalbă, şef serviciu în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Iaşi.
De trei ori mai scump
Condiţiile care trebuie respectate pentru agricultura „bio” nu permit obţinerea de recolte importante, ceea ce face ca preţurile produselor să fie ridicate. Spre exemplu, pe cele 32.000 de hectare de grâu cultivate anul trecut la Iaşi s-a obţinut o producţie medie de 4.000 kg/ha, în timp ce în zona „bio” recolta a fost de câteva ori mai slabă.
„Într-un an de excepţie se pot obţine 1.300-1.500 kg/ha. Ca îngrăşământ, folosim doar vinasă, care este un rest de drojdie de panificaţie. Costurile sunt mari, pentru un hectar noi cheltuim anual circa 1.000 de euro. La 6.000 de hectare administrate în Iaşi, investim anual circa 6 milioane de euro”, adaugă Andrei Dorobanţu. În schimb, dacă tona de grâu „obişnuit” se vindea în toamnă pe piaţa ieşeană cu circa 500 de lei, adică cu circa 120 euro, grâul „eco” valora în străinătate 320-350 euro pe tonă.
Certificarea „eco” durează minim doi ani
,,Agricultura ecologică” este acelaşi lucru cu agricultura „organică” sau „biologică”, termeni utilizaţi în alte state europene. În agricultura ecologică este interzisă utilizarea organismelor modificate genetic, a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor. Înainte de a obţine produse agricole ce pot fi comercializate cu menţiunea ,,produs ecologic” exploataţia trebuie să parcurgă o perioadă de conversie, de minimum doi ani. În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi certificare, operatorii care au respectat regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta produsele cu menţiunea ,,ecologic”.
Sursa: Agrogintel
