Universităţile „Al.I.Cuza” şi „George Enescu” din Iaşi şi-au deschis astăzi porţile pentru studenţi. Noul an universitar a debutat nu doar cu ceremonii oficiale, ci şi cu târguri şi inaugurări de spaţii noi de învăţământ.
Târgul „Bun venit la UAIC”, adresat bobocilor s-a încheiat astăzi. Vreme de trei zile novicii în studenţie au avut ocazia de a afla care sunt corpurile de clădiri şi sălile de curs în care vor învăţa, reducerile de care pot beneficia dar mai ales care sunt cele mai importante schimbări la trecerea de la viaţa de licean la cea de student.
Cel mai important pentru boboci a fost însă faptul că au aflat organizaţiile în care se pot înscrie. Andreea este voluntar la Liga Studenţilor Economişti. Tânăra este studentă la master în ultimul an şi spune că voluntariatul din studenţie o ajută, în primul rând la angajare, întrucât managerii caută tineri cu experienţă sau să fi fost măcar voluntari activi. Atmosfera din Copou a fost asemănătoare celor din Oxford, Cambridge, Princeton sau Yale. Pentru a vă alătura vreunei organizaţii studenţeşti nu trebuie să treceţi prin vreun ritual de iniţiere aşa cum se întâmplă în marile universităţ din Occident.
Studenţii de la specializarea Design şi GRafică a Universităţii de Arte „George Enescu” vor învăţa într-o nouă clădire. Sediul va funcţiona într-un corp al clădirii de patrimoniu, Casa Balş. Valoarea investiţiei a fost de peste 3 milioane de lei, de la Ministerul Educaţiei. Ansamblul este format din trei imobile. Primul a fost renovat în urmă cu doi. Sunt necesare însă alte 4 milioane de lei pentru renovarea celui de-al treilea imobil.