Una dintre sutele de clădiri de patrimoniu a fost redată, ieri, publicului. Biserica “Sf. Sava”, monument istoric a fost reabilitată cu bani europeni. Totuşi, ferestrele de la 1625 au fost înlocuinte cu geam termopan, iar din picturile vechi vizitatorii mai pot privi doar 4 scene din Biblia veche. Interiorul a fost pictat după modelele actuale, cu toate că restautarorii au avut toate avizele ministerului Culturii.
Cristian Matache, managerul de proiect, a declarat că “şantierul a fost finalizat într-un timp foarte scurt, 3 ani, în condiţiile în care restaurarea unei astfel de biserici, clădire de patrimoniu, durează şi 5 ani”. Mai mult, din cauza timpuliu scurt de finalizare, muncitorii au lucrat concomitent pe mai multe planuri: muncitorii la fundaţie, artilştii restauratori la pictură şi ceilalţi la catapeteasmă. De aceea, pictorii nu au avut întotdeauna parte de liniştea necesară unei lucrări de migală, iar restauratorii nu au putut lucra mereu în mediul uscat şi curat care se impune la o asemenea execuţie.
Constructorii spun că monumentul a fost grav deteriorat în anii ‘90 însă cele mai dificile lucrări au fost la catapeteasmă, întrucât nu a fost posibilă reabilitarea decât în biserică. Sub pardoseala care acum, asigură caldura pe timp de iarnă, se află 30 de morminte însa acestea au fost acoperie şi doar cei care ştiu povestea de la constructori au aflat de existenţa lor.
Biserica încearcă să atragă turiştii prin muzeul situat la primele etaje de sub clopotniţă şi pentru deschiderea lui a fost nevoie de o aprobare specială din partea Ministerului Culturii.
Preoţii recunosc faptul că din sutele de lucrări de patrimoniu mai pot fi redate publicului doar 90. Şi asta pentru că muzeele din Iaşi se află sub umbrela Complexului Muzeal Moldova, care este în reabilitare, iar listele cu obictele de inventar nu pot consultate.
Biserica “Sf. Sava” reprezintă o construcţie unică în România, după unii primul aşezământ monastic al oraşului. Lucrările de restaurare a monumentului se ridică la aproximativ 4, 5 milioane de euro.