Oliver Stan, bărbatul care a încercat să detoneze o bombă la Facultatea de Electronică din Iaşi nu a avut discernământ când a comis fapta. Acest lucru a fost stabilit, joi, de membrii comisiei de expertiză psihiatrică.
„Este vorba de concluziile preliminare pe care le-am primit, raportul final al comisiei urmând să ajungă la noi la începutul săptămânii viitoare. Bărbatul nu a avut discernământ, iar procurorul de caz va propune instanţei fie internarea provizorie, fie internarea definitivă într-un spital de psihiatrie de maximă siguranţă”, a declarat procurorul-şef al DIICOT Iaşi, Daniel Horodniceanu.
Bărbatul a stat internat pana acum la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi, unde se află şi în prezent. Acolo el nu a primit tratament şi nu a creat probleme.