Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Prima ediţie a Iaşi Fringe Festival va debuta vineri

Vineri, 14 iunie, va debuta prima ediţie a Iaşi Fringe Festival, un maraton de zece zile dedicat exclusiv producţiilor independente de teatru neconvenţional şi dans contemporan, inclus în Festivalul Internaţional al Educaţiei.

Numărul trupelor care s-au înscris la prima ediţie a Iaşi Fringe Festival, care va avea loc între 14 şi 23 iunie, a depăşit orice aşteptări. Din cele peste 120 de spectacole propuse organizatorilor au fost selectate cele mai bune 50 de performance-uri de coregrafie, teatru şi dans contemporan. ”Suntem gata să declanşăm cea mai mare ofensivă a artelor neconvenţionale ale spectacolului pe care a trăit-o Iaşul,” a declarat Vlad Ignat, jurnalist, coordonator-asistent Iaşi Fringe Festival.

Maratonul artistic va debuta cu spectacolul „Gunoierul”, o producţie independentă a Trupei de Teatru Ş din Iaşi. Spectacolul este o comedie spumoasă a oamenilor obişnuiţi, dar cu secrete “mari”. O comedie de Mimi Brănescu ce te face să te întrebi : ”eu ce am în gunoiul meu ?”

Pe cele 10 zece scene ale festivalului, amenajate în cele mai populare cafenele din Iaşi,  vor urca peste 200 de artişti din toată ţara. Vor avea loc 75 de reprezentaţii.

Actori, regizori, coregrafi, dansatori, păpuşari sau saltimbanci, nominalizaţi şi câşigători ai premiilor UNITER sau studenţi, toţi  tineri plini de entuziasm şi talent vor despica subiectele rămase în afara teatrului convenţional şi vor oferi publicului ieşean, pe îndelete – timp de 10 zile – un festin al exprimării artistice libere şi originale.

Peste 40 de trupe de teatru independente din România vor da viaţă oraşului printr-un concept inedit, acela de „educaţie, cultură şi artă în aer liber” şi, mai ales, „educaţie prin spectacol”, iar pentru pentru că Fringe-ul înseamnă arta coborâtă printre oameni, pe stradă, vor fi două scene pe Bulevardul Ştefan cel Mare unde publicul va putea interacţiona zilnic cu artiştii în cadrul unor spectacole de improvizaţie, dans şi teatru.

Performance-urile înscrise în concursul festivalului sunt create din dorinţa de exprimare liberă şi pasiunie pentru experiment, inovaţie, neconvenţional şi improvizaţie, fiind producţiile unor trupe independente, nesusţinute financiar de instituţiile statului, şi nesupusă cutumelor sistemului instituţionalizat.

Accesul la toate cele 75 de reprezentaţii care se vor desfăşura în cadrul primei ediţii a Iaşi Fringe Festival se va face în baza unei donaţii sugerate în jurul sumei de zece lei, ca suport şi apreciere pentru creaţiile scenei de teatru independente din România şi a fenomentului underground.

Până pe 14 iunie, când artiştii vor invada locaţiile Fringe (Kiddo Cafe, Arte Bar, Bar La Bază, Clubul Creatorilor, Cafeneaua Maideyi, Teatru FIX, Cafeneaua Acaju, Bar Hand, Sala Studio a Universităţii de Arte George Enescu şi noua terasă de la Moldova Mall, Art House) organizatorii Iaşi Fringe Festival îşi invită publicul într-unul dintre cele trei corturi montate în Piaţa Unirii, pe bulevardul pietonal Ştefan cel Mare şi în Parcul Copou, pe Facebook, pe https://www.facebook.com/IasiFringeFestival sau la adresa de mail fringe@fieiasi.ro.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*