Duminică 24 Noiembrie 2024, Actualizat acum 328 zile 12:00 am

 

Elevi, profesori şi părinţi, la întâlnire cu rromii la Prefectură

În Sala Mare a Prefecturii, vineri, 14 iunie, se va desfăşura o întâlnire la care vor participa elevi, cadre didactice, părinţi, lideri romi, şi directori de şcoli, specialişti romi în domeniul educaţiei şi orientării şcolare. Evenimentul este organizat de Instituţia Prefectului – Judeţul iaşi, prin Biroul Judeţean pentru Romi.

Această acţiune vizează informarea şi consilierea părinţilor şi elevilor romi cu privire la oportunităţile legate de accesul pe locurile speciale din licee şi facultăţi destinate acestei etnii. Tot în cadrul evenimentului, elevii romi vor primi recomandări, care atestă apartenenţa la această etnie, oferite de către  organizaţia  Partida Romilor “Pro Europa”.

Această recomandare este documentul cel mai important din dosarul de înscriere pe locurile speciale din licee şi universităţi.

”Instituţia Prefectului – judeţul Iaşi, prin Biroul Judeţean pentru Romi, şi-a propus în planul judeţean de acţiune să sprijine accesul la educaţie al elevilor romi şi să consolideze parteneriatul cu structurile civice şi politice ale romilor. Una dintre acţiunile importante vizează desfăşurarea unor campanii de prevenire a abandonului şcolar şi de creştere a ratei de participare şcolară la nivel de liceu a elevilor romi. Acţiunile demarate vor fi complementare cu cele specifice, derulate de către Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi . Este prima dată când problema abandonului şcolar devine o prioritate pe agenda Biroului Judeţean Pentru Romi. În urma analizelor efectuate de către membrii Grupului de Lucru Mixt, s-a constat că numărul elevilor romi care urmează cursurile liceale este foarte redus în ciuda faptului că aceşti beneficiază de locuri speciale”, a spus Felix Guzgă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Iaşi.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*