Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Aeroportul Iaşi continuă procesul de modernizare

aeroportul iasiConducerea Aeroportului Iaşi menţine ferm angajamentul de a oferi comunităţii noastre o perspectivă reală de a dezvolta aerogara, prin continuarea procesului de modernizare. Marius Bodea, directorul Aeroportului Iaşi respinge orice scenariu cu privire la nerespectarea condiţiilor legale privind desfăşurarea licitaţiei. El spune că Aeroportul Iaşi a înţeles să deruleze cea mai importantă investiţie a judeţului cu respectarea întru totul a legislaţiei aplicabile în domeniul achiziţiilor publice şi cu diligenţa necesară asigurării unui proces de evaluare transparent, clar şi fără echivoc. Documentaţia şi criteriile de evaluare au fost aduse la cunoştinţa tuturor ofertanţilor, răspunsurile pentru clarificări fiind date în termenul legal.
Totul este realizat pentru ieşeni şi ceilalţi cetăţeni ai Moldovei. Oferta declarată câştigătoare este cea care s-a clasat pe locul întâi la aplicarea concomitentă a criteriilor preţ şi perioadă de oprire a traficului. Comentariile doar pe marginea primului criteriu, preţul, sau doar pe marginea celui de-al doilea, durata de oprire a traficului – fără a lua în calcul minim aceşti doi factori însumaţi – sunt complet eronate. În condiţiile eligibilităţii tuturor ofertelor participante, desemnarea unui alt câştigator – fără a respecta astfel algoritmii de calcul declaraţi în SEAP – ar fi dus la anularea întregii proceduri”, a declarat Directorul General al Aeroportului Internaţional Iaşi, Marius Bodea.
În perioada imediat următoare, Aeroportul Iaşi îşi asumă demararea altor investiţii, cu valori semnificative, parte a proiectului de poziţionare strategică pe harta principalelor infrastructuri aeroportuare regionale europene.
„Aeroportul Iaşi va impune clauze contractuale ferme pentru respectarea întocmai a ofertei asumate şi angajate de câştigător, privind construcţia noii piste. În cazul următoarelor investiţii anunţate, va fi respectată legea în litera şi spiritul său, la fel ca şi până acum. Avem nevoie de o imagine pozitivă a Aeroportului Iaşi, insistând, ca şi în cazul acestei informări, asupra preluării şi prezentării corecte a informaţiilor şi principiilor care au stat la baza procedurii de licitaţie”, a mai afirmat directorul general al Aeroportului Internaţional Iaşi, Marius Bodea.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*