Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Descinderi ale procuroriilor DIICOT pentru destructurarea unei reţele de traficanţi de droguri de mare risc. Printre consumatori, ieşeni

Procurorii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Organizate şi Terorism au descins, marţi dimineaţă, la locuinţele a cinci traficanţi de droguri de mare risc.

Pe lângă aceştia au fost aduşi la audieri şi 22 de tineri, consumatori din Botoşani şi Iaşi.Potrivit anchetatorilor reţeaua a fost monitorizată în perioada 2010-2012, când au fost comercializate peste 400 de comprimate de ecstasy.

Traficanţii îşi procurau drogurile, prin intermediul unei filiere internaţionale, din Olanda şi le vindeau tinerilor din Botoşani, în discoteci şi la petreceri. Preţul unui comprimat ajungea între 40 şi 70 de lei.

“S-au emis 22 de mandate de aducere pentru consumatori şi 5 mandate pentru traficanţi. Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, procurare, deţinere şi punere în vânzare, fără drept, de droguri de mare risc. Consumatorii vor fi audiaţi ca martori în dosar”, a declarat Viorel Porumb, procuror în cadrul DIICOT Botoşani.

Ecstasy (MDMA) face parte din categoria amfetaminelor – adică a substanţelor care măresc viteza de reacţie a corpului.

Sursa: BotosaniNews

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*