Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Un fost fotbalist de la Politehnica Iaşi s-a stins din viaţă

Augustin Pax Deleanu, fost fotbalist al echipei Dinamo şi component al primei reprezentative a României participante la Cupa Mondială din 1970, a încetat din viaţă, joi dimineaţa, la vârsta de 69 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Născut în 23 august 1944, motiv pentru care părinţii i-au dat al doilea prenume Pax (pace), Deleanu a început fotbalul la grupele de juniori ale clubului Steaua Bucureşti, pentru ca ulterior să joace la Politehnica Iaşi între 1963 şi 1969, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Cea mai importantă perioadă a carierei sale s-a consumat la Dinamo Bucureşti, grupare pentru care a jucat 178 de meciuri între anii 1969 şi 1976 şi a câştigat trei titluri naţionale alături de jucători precum Mircea Lucescu, Florea Dumitrache şi Cornel Dinu.

Fostul fundaş stânga a jucat în prima reprezentativă de 25 de ori, făcând parte din lotul României la Cupa Mondială din Mexic 1970.

După retragerea din activitate, Augustin Deleanu a ocupat diverse funcţii de conducere la Dinamo, ultima în perioada 1990-1994 când a fost vicepreşedinte al clubului.

Înmormântarea fostului fotbalist va avea loc sâmbată, la cimitirul din Pipera.

Sursa: Mediafax

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*