Prefectul de Iasi, Romeo Olteanu
Pe data de 20 februarie se împlinesc 158 de ani de la eliberarea din robie a romilor. Aceasta a fost prima mare reformă socială şi a durat aproximativ 20 de ani.
„Astăzi, în România trăiesc peste 530.000 de romi, conform datelor oficiale. În realitate însă numărul lor este mult mai mare. Abolirea robiei reprezintă un act de afirmare şi promovare a tradiţiilor şi culturii rome, dar şi un pas spre modernizarea făcută în România. Societatea românească trebuie să găsească soluţii pentru o mai bună incluziune a comunităţii rome şi pentru păstrarea specificului cultural al acesteia. Acest proces presupune eforturi combinate din partea autorităţilor statului, a societăţii civile şi a Uniunii Europene. Politicile noastre cu privire la incluziune au fost mai mult sau mai puţin coerente şi trebuie să ne gândim cum putem îndrepta situaţia. Invităm romii să devină un partener sustenabil în ceea ce priveşte îmbunătăţirea unor strategii privind incluziunea romilor, să depăşim momentele din istoria tragică, să facem un pas important către dezrobire spirituală şi cetăţenie activă”, se arată într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Iaşi.
În anul 1839, este desfiinţată interdicţia de căsătorie cu români, respectiv cu românce, iar în anul 1844 se interzice desfacerea cununiei dintre rob şi liber. În aceste cazuri, cel aflat în robie devine om liber, el fiind obligat să se răscumpere, plătind stăpânului pentru persoana sa. Dacă nu avea aceşti bani, ei aveau să fie daţi cu împrumut din fondul veniturilor bisericeşti. Copiii rezultaţi din căsătoriile între persoane libere şi robi erau liberi.
Prima lege care a desfiinţat robia unei categorii de romi a fost adoptată, în Ţara Românească, la 22 martie 1843. Câţiva ani mai târziu, la 11 februarie 1847, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, se votează o lege prin care sunt eliberaţi din robie toţi romii mitropoliei, ai episcopiilor, ai mănăstirilor şi metocurilor, ai bisericilor şi ai oricărui alt aşezământ public. Legea nu prevede nici o despăgubire. Impozitul pe care statul urma să îl încaseze de la persoanele eliberate urma să servească la răscumpărarea robilor pe care boierii îi vor vinde.
În Moldova, la 31 ianuarie 1844, la propunerea domnitorului Mihail Sturza, a fost adoptată legea care îi elibera pe romii aparţinând bisericii şi mănăstirilor. Impozitele adunate de la ei formau un fond special destinat răscumpărării robilor pe care particularii îi scot la vânzare. La 14 februarie 1844, a fost votată legea prin care robii statului, atât cei aşezaţi în localităţi cât şi cei nomazi, deveneau liberi, dobândind aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi locuitori ai ţării.
Barbu Ştirbei (1849-1856), noul domnitor al Ţării Româneşti de după Revoluţia de la 1848, este interesat de problema robilor romi. La 22 noiembrie 1850, a fost dată o poruncă domnească, prin care se interzicea ca familiile de romi să mai fie despărţite prin vânzare sau donaţie. Sunt interzise şi vânzările de romi între particulari, atunci când este vorba de una până la trei familii; proprietarul trebuia să se adreseze statului care îi cumpăra şi îi punea imediat în libertate. În anul următor, se ia hotărârea ca statul să-i cumpere pe robii care sunt bătuţi de stăpânii lor. La 20 februarie 1856, a fost desfiinţată robia romilor particularilor, care primeau despăgubire 10 galbeni pentru fiecare individ.
În Moldova, la cererea domnitorului Grigore Alexandru Ghica, Petre Mavrogheni şi Mihail Kogălniceanu au redactat un proiect de lege prin care se desfiinţa robia ultimei categorii de romi robi, cea a “particularilor”. Legea a fost votată, la 22 decembrie 1855, de către Divanul Obştesc al ţării. Proprietarii urmau să primească o despăgubire de 8 galbeni, pentru lingurari şi vătraşi, şi de 4 galbeni pentru lăieşi. Robii au fost eliberaţi, dar statul nu a dat romilor pământul şi uneltele necesare lucrării lui, cu toate că, din punct de vedere juridic, au fost asimilaţi ţăranilor şi plăteau impozit la stat. Astfel, romii au trebuit să lucreze mai departe pe pământul foştilor stăpâni, viaţa lor neschimbându-se semnificativ. Abia prin reforma agrară din anul 1864, din timpul lui Al. I. Cuza, unii romi primesc pământ, devenind mici ţărani proprietari de pământ.
În Ţara Românească, statistica întocmită de Ministerul de Finanţe în anul 1857 îi înregistrează pe toţi romii eliberaţi, pe categorii de provenienţă. Exista un număr de 33.267 familii de ‘’emancipaţi’’, ceea ce înseamnă aproximativ 166.335 persoane. Având în vedere că în ţară existau, conform aceleeaşi statistici, 466.152 familii ( x 5 = 2.330.760 suflete), înseamnă că robii emancipaţi reprezentau 7,13% din populaţia ţării.
În Moldova, începând cu anul 1856, când au fost eliberaţi robii particularilor, romii nu mai figurează în statistici, fiind consideraţi români. Estimările din epocă ne dau cifre care se situează în jurul valorii de 100.000 – 120.000 romi, ceea ce dintr-un total al populaţiei Moldovei de 1.463.927 (recenzate la 1859) procentul era tot cam 7% . În total, în Ţara Românească şi în Moldova, trăiau aproximativ 200.000 – 250.000 de romi, însemnând o treime din numărul romilor din Europa.
