Consiliul Județean Iași a organizat, miercuri, o întâlnire de consultare publică privind Strategia de dezvoltare economică și socială a Județului Iași 2014-2020. La eveniment au participat Georgeta Smădu, Coordonatorul Polului de Creștere Iași, primari, consilieri județeni, oameni de afaceri, reprezentanți ai societății civile și ai principalelor instituții publice.
„Atunci când discutăm despre Iași, primele gânduri care ne vin în minte țin de trecut, de istorie și tradiție, și mai puțin lucrurile care țin de prezent sau, mai ales, de viitor și de ceea ce facem noi astăzi pentru ca viața noastră și a copiilor noștri să fie mai bună. În ultimii doi ani am început să vorbim și despre marile proiecte ale județului, mă refer aici la Aeroport, Masterplanul drumurilor județene sau Proiectul de Management integrat al deșeurilor. Aceste lucruri vor fi cuprinse și în noul document. Totul din această Strategie se învârte în jurul mecanismului de creare a locurilor de muncă, de aducere la Iași a investitorilor, de creare în Iași a unei atmosfere cât mai primitoare companiilor pentru a deschide noi fabrici, pentru a crea plusvaloare în județul nostru. Totodată, Strategia va fi cartea de căpătâi a județului, cu ajutorul căreia Consiliul Județean și comunitățile locale din Iași vor merge în fața Comisiei Europene pentru a cere finanțare”, a declarat Cristian Adomniţei, președintele Consiliului Județean Iași.
În scopul elaborării documentului menționat, Consiliul Județean Iași are contract, încheiat în baza unei licitații, cu firma GEA Consulting & Strategy din București, aceeași firmă care a realizat și Strategia Județului Iași pentru perioada 2009-2014.