Regia Autonomă de Transport Public (RATP) Iaşi scoate la concurs mai multe posturi vacante. Concursul va avea loc pe 10 decembrie, de la ora 9.00.
Cei interesaţi să lucreze la RATP ca şoferi de autobuz trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Ei trebuie să fie absolvenţi de şcoală profesională sau să fie absolvenţi a zece clase şi curs de calificare, să deţină permis de conducere la categoria D şi atestat profesional de transport persoane, să nu aibă antecedente penale sau concedieri disciplinare şi să fie declaraţi apţi medical, dar şi psihologic.
Ieşenii care vor să obţină un astfel de job trebuie să se prezinte la Serviciul de Management Resurse Umane până pe 9 decembrie cu dosarele de înscriere care trebuie să conţină o cerere de participare la selecţie, copii după actele de identitate, stare civilă, diplomă de studii, certificate de calificare, permis de conducere, atestat profesional, cazier judiciar şi cazier rutier, recomandări sau o copie a cărţii de muncă.
Serviciul de Management Resurse Umane este situat pe strada Silvestru, numărul 5.
Cei interesaţi, care au nevoie de mai multe detalii, pot suna la 0332.404.709.