Hotelul Astoria şi-a deschis larg uşile aseară pentru a primii invitaţii la Balul organizat de deputata PDL Camelia Bogdănici şi Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Iaşi. Este un bal caritabil în urma căruia se speră că se vor strânge banii necesari pentru cumpărarea unei şenilete necesară pentru intervenţiile în caz de urgenţe medicale din satele izolate de nămeţi. Un astfel de autovehicul costă aproximativ 50.000 de euro.
Şapte dintre invitate, dar şi amfitrioana Camelia Bogdănici au purtat creaţii vestimentare marca ZENNA, o casă de modă din Iaşi care a prezentat şi o paradă cu tendinţele anului 2014. Banii din vânzarea rochiilor prezentate pe podium vor fi donaţi în contul şeniletei.
Deşi aşteptată cu interes şi curiozitate, deputata PDL Elena Udrea a declinat invitaţia.
În schimb au ajuns la bal deputatul PPDD Viorel Blăjuţ, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei. Acesta din urmă îi promisese Cameliei Bogdănici un dans în această seară. Deputata are o entorsă de la antrenamentele pe care le-a făcut în ultimele zile cu mai tânărul ei coleg de partid, Cătălin Moroşanu. Obişnuită să strângă din dinţi şi să facă faţă durerii, Bogdănici nu a refuzat nicio invitaţie, amintindu-le celor prezenţi că, în prima tinereţe, a făcut balet timp de 12 ani.
În sala de bal au ajuns şi Gabriela Streit, preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Iaşi, Victor Surdu, preşedinte PDL Iaşi, Vlad Nedelcu, consiler PPDD.