Cerasela Cazacu, magistrat la Judecătoria Iaşi, a fost dată pe mâna procurorilor fiind acuzată de omor de fratele ei. Anchetatorii au deschis un dosar penal însă efectuează cercetări pentru abuz în serviciu.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au confirmat că judecătoarea este cercetată urmare a unei plângeri făcute iniţial pe omor, însă încadrarea juridică a fost schimbată în abuz în serviciu. Surse juridice susţin că Cerasela Cazacu mai este cercetată de procurori şi în alte două dosare, pentru infracţiunile de favorizarea infractorului şi fals în declaraţii.
Plângerea împotriva judecătoarei Cazacu a fost înaintată la Parchet imediat după moartea mamei acesteia, Eugenia Hulbocianu, care a decedat în luna aprilie a acestui an pe un pat de spital al unei clinici private din Iaşi. Cauza decesului a fost, potrivit plângerii amintite, o afecţiune pulmonară şi ar fi survenit urmare a „neîngrijirii şi inacţiunii frauduloase ale făptuitoarelor.” Alături de Cerasela Cazacu, la Parchet a mai fost reclamată şi o amică de-a acestei, Alina S., cea care era curatorul bătrânei în momentul decesului.
Cerasela Cazacu a refuzat să comenteze acuzaţiile aduse de fratele ei. Magistratul a mai fost în vizorul opiniei publice după ce, în urmă cu câţiva ani, a fost filmată de un vecin în timp ce îl înjura pe acesta şi îl numea prost. Cazacu se află în conflict mai vechi cu vecinii din cauza unui uscător din scară.
sursa: adevarul.ro