Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Cea mai mare colecţie Eminescu a fost oferită oraşului Târgu Neamţ, de către anticarul ieşean care „ocroteşte” moştenirea lăsate de poet

Anticarul ieşean Dumitru Grumăzescu, proprietarul colecţiei de circa 10.000 de exponate legate de viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, vrea să o doneze  autorităţilor din Târgu Neamţ pentru un muzeu de literatură şi artă.

Oferta a fost făcută zilele trecute de anticarul Dumitru Grumăzescu în faţa conducerii primăriei şi consilierilor locali. De loc din Târgu Neamţ, acesta le-a spus autorităţilor că a împlinit 70 de ani şi a considerat că trebuie să ia o decizie legată de soarta obiectelor adunate cu pasiune de-a lungul vieţii.

Doresc ca întreaga donaţie să fie în patrimoniul oraşului, iar numele meu să nu apară pe nici o placă, frontispiciu, pe nicăieri, doar pe documentele doveditoare de realizarea acestui edificiu“, a cerut colecţionarul.

Dumitru Grumăzescu a cerut în schimb, ca autorităţile locale să găsească sau să construiască o clădire care să ofere condiţiile necesare păstrării operelor. De asemenea, anticarul doreşte ca exponatele să fie date în grijă Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare“ pentru a putea fi studiate de cei interesaţi.

„În cazul când se va găsi clădirea, aceasta trebuie să cuprindă un salon de circa 100-200 mp, în care se pot realiza şi expoziţii, conferinţe, prelegeri, lansări de carte, audiţii muzicale, două sau trei săli pentru depozitarea şi conservarea patrimoniului, cât şi un birou pentru personalul administrativ, care va fi din cadrul profesoral“, a mai spus anticarul.

Dumitru Grumăzescu a cerut ca în termen de 6 luni autoritătile locale să-i dea un răspuns privind condiţiile solicitate pentru a face donaţia.

Sursa: Adevarul

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*