Vineri 11 Aprilie 2025, Actualizat acum 100 zile 12:00 am

 

Cinci din zece – oferta reală a Facultății de Psihologie de la “Cuza”

Universitatea AI Cuza„Nu mai putem organiza toate masteratele” de la Facultatea de Psihologie și Științe Sociale a Universității “Al.I.Cuza” din Iași, anunță un mesaj postat pe site-ul facultății. Astfel, specializările Relaţii umane şi comunicare,  Terapii de cuplu şi de familie, Diagnoză  şi intervenţie la persoanele cu cerinţe speciale, Educaţie timpurie  şi Politici  şi management în educaţienu se mai organizează.

Profesorii spun că au fost nevoiți să ia această hotărâre din cauza numărului foarte mic de candidați înscriși în urma celor două sesiuni de admitere din vară și toamnă, la masteratele cu pricina. “Nu mai sunt acoperite cheltuielile cu salariile profesorilor”, a declarat conducerea Facultății de Psihologie.

Decizia a stârnit nemulțumirea studenților care doreau să se specializeze în domeniile desființate și sunt revoltați că nu au fost avertizați încă din momentul depunerii dosarelor.  Singura soluție este redistribuirea tinerilor admiși la alte secții, însă în limita capacității maxime de școlarizare, adică 50 de studenți. 

Într-un anunț postat pe site-ul facultății se precizează că în domeniul Psihologie vor funcţiona specializările: Evaluarea, formarea  şi consilierea psihologică  a personalului, Psihologie clinică şi psihoterapie şi Psihologie educaţională şi consiliere.  În domeniul Ştiinţe ale Educaţiei, următoarele masterate au întrunit un număr suficient de candidaţi pentru a funcţiona: Didactici aplicate pentru învăţământul primar  şi Medierea conflictelor în educaţie.

Profesorii îi asigură pe candidaţii redistribuiţi că îşi vor păstra acelaşi tip de loc obţinut iniţial (buget sau cu taxă). Unii tineri privesc „concesia” universitarilor ca pe un gest respingător, întrucât șansele lor de a se mai înscrie acum la masterul dorit sunt nule.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*