Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Post-scriptum la accidentul de la Uricani

Într-un comunicat de presă, conducerea CFR precizează că astăzi, la sediul Prefecturii Iaşi s-a întrunit comisia formată din reprezentanţi ai Prefecturii, Inspectoratului de Poliţie, Sucursalei CREIR Iaşi, Primăriei Miroslava şi DRDP Iaşi pentru identificarea unei soluţii comune privind situaţia trecerii la nivel cu calea ferată, de la km 69+145, linia 610 Paşcani – Iaşi, situată la intersecţie cu DC 25.

Din motive de siguranţă pentru participanţii la trafic, Sucursala CREIR Iaşi a propus desfiinţarea trecerii la nivel de la km 69+145. În cceea ce priveşte accesul la terenurile aflate după calea ferată, reprezentanţii CF au reiterat soluţia de acces prin traversarea pasajului superior, construit la o distanţă de aproximativ 1,3 km. În această zonă mai există o altă trecere la nivel cu calea ferată, semnalizată cu indicator rutier, la km 67+145, care deserveşte acelaşi drum comunal, fapt care încalcă prevederile STAS 1244-1/1996 şi Instrucţia 314/1989.

În anul 2011, odată cu deschiderea şoselei de centură a municipiului Iaşi şi a pasajului superior de la Km 67+750, intersecţie cu calea ferată Iaşi – Leţcani, Sucursala CREIR Iaşi a solicitat primăriei Miroslava desfiinţarea acestei treceri la nivel. Reprezentaţii locali au respins propunerea Sucursalei CREIR Iaşi, menţionând că acest pasaj asigură accesul la proprietăţile private ale locuitorilor din satul Uricani, terenurile fiind amplasate după calea ferată.

În perioada următoare, direcţiile de specialitate ale CFR vor analiza propunerile comisiei locale, funcţie de legislaţie şi de prevederile instrucţiilor feroviare.

Vă reamintim că în accidentul de Duminică, 8 septembrie, 11 oameni şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren la trecerea de cale ferată.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*