Organizaţia Femeilor Social-Democrate din judeţul Iaşi organizează vineri, de la ora 16.00, în sala de şedinţe a Direcţiei Agricole, dezbaterea cu tema ”Legislaţie şi politici sociale privind protecţia copilului”
Femeile Social-Democrate şi-au propus să faciliteze dialogul dintre membrii comunităţii şi forurile legislative şi, ca atare, aduc la masa discuţiilor parlamentari, specialişti în domeniul protecţiei copilului, reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate şi asistenţilor maternali din regiunea de nord-est pentru a dezbate Legea 272/2004 privind protecţia copilului şi necesitatea modernizării instituţiei asistentului maternal. Această lege se află în discuţie în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.
”Tânăra generaţie este o prioritate naţională şi, din acest motiv, este necesar ca legislaţia care protejează şi garantează drepturile copilului la bună creştere şi educaţie să răspundă nevoilor actuale ale copiilor din România şi să fie în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene”, a spus Mihaela Ivancia, preşedinte OFSD.