Teatrul Naţional Vasile Alecsandri a fost, luni seara, gazda celei de-a XXI-a ediţii a Galei Premiilor Uniter. Printre cele 700 de persoane care s-au aflat în sala Naţionalului ieşean s-au aflat ministrul Culturii, Daniel Barbu şi a prinţului Nicolae al României.
De asemenea, la evenimentul de mare gală care s-a terminat după miezul nopţii o parte dintre cei nominalizaţi au lipsit, printre aceştia fiind regizorii Silviu Purcărete, Alexandru Darie. Un alt mare absent a fost George Costin, care a primi premiul „cel mai bun actor în rol principal”, pentru rolul Maiorul din spectacolul „Familia Tót”, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti. Premiul pentru „cea mai bună actriţă în rol principal” i-a revenit Imolei Kézdi, pentru rolul titular din spectacolul „Hedda Gabler”, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Premiul debut i-a revenit Silviei Török, de la Teatrul German din Timişoara, pentru personajul Iris din „Fetiţa din bolul peştelui auriu” de Morris Panych, regia Radu Afrim, la Teatrul German de Stat Timişoara. Premiul pentru ”cel mai bun spectacol radiofonic” i-a revenit unei producţii a Societăţii Române de Radiodifuziune – ”Suzana”. Premiul pentru întreaga activitate scenografie i-a revenit Axentei Marfa pentru cei 40 de ani de activitate pe scena Teatrului Naţional Vasile Alecsandri Iaşi, Teatrul de Copii Luceafărul, precum şi alte scene din ţară. Premiul pentru cea mai bună scenografie i-a fost conferit lui Helmut Stürmer, pentru „Două loturi”, la Teatrul Naţional Bucureşti. Premiul „cel mai bun actor în rol secundar” premiul i-a fost acordat lui András Hatházi, pentru rolul Judecătorul Brack din spectacolul „Hedda Gabler”, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. La categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar” premiul i-a fost conferit artistei Enikő Györgyjakab, pentru rolul Doamna Elvsted din spectacolul „Hedda Gabler”, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Premiul pentru ”întreaga activitate – actor”, i-a fost acordat actorului de teatru, dramă şi comedie – Matei Alexandru. Premiul pentru ”întreaga activitate – actriţă” i-a fost conferit lui Leni Pinţea- Homeag. Premiul pentru ”cea mai bună piesă a anului” a ajuns la Liviu Lucaci, pentru piesa ”Nostalgicii călători”. Premiul de excelenţă pentru un regizor i-a revenit lui Alexandru Colpacci. Premiul special pentru teatru de păpuşi şi marionete i-a fost revenit lui Liviu Berehoi. Premiul special pentru muzică de teatru i-a revenit lui Tibor Cari, iar premiul pentru critică teatrală i-a revenit lui Octavian Saiu. Premiul special pentru poezie i-a revenit ieşeanului Emil Brumaru Spectacolul „Două loturi”, la Teatrul Naţional Bucureşti, i-a adus regizorului Alexandru Dabija premiul UNITER.