Iaşiul a primit o susţinere neaşteptată pentru titulatura de Oraş Capitală Culturală Europeană. Marele actor Ion Caramitru, Preşedintele UNITER, a declarat, în cadrul unei conferinţe susţinută la Consiliul Judeţean Iaşi, că va sprijini Iaşiul în obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021.
Ion Caramitru a venit la Iaşi cu prilejul celei de-a XXI-a ediţii a Galei UNITER. Aceasta este a doua oară în ultimii 22 de ani când UNITER organizează festivităţile de premiere în afara Bucureştiului. Prima dată au fost organizate în 2007, când UNITER a susţinut Sibiul în obţinerea titulaturii de Capitală Culturală Europeană.
”Ideea de a organiza Gala UNITER la Iaşi s-a născut şi din dorinţa mea ascunsă de a susţine Iaşiul la titlul de Capitală Culturală Europeană. Fără niciun fel de jenă spun că Iaşiul merită cu prisosinţă acest titlu deşi se pare că la titlu vor mai candida şi Timişoara şi Cluj. Punând în balanţă care sunt motivaţiile unui asemenea demers, ceea ce oferă Iaşiul culturii româneşti şi europene, şi aş putea spune şi universale, consider că este extraordinar de important ca Iaşiul să primească această titulatură”, a spus preşedintele UNITER, Ion Caramitru în conferinţa de presă.
Alăîturi de preşedintele UNITER, la aceeaşi conferinţă de presă au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, actorul George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti, care este unul dintre laureaţii ediţiilor trecute ale festivalului, şi scriitorul Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române- filiala Iaşi.
Gala premiilor UNITER se desfăşoară anual, începând din 1991. La această gală se acordă distincţiile Uniunii Teatrale din România pentru fiecare an calendaristic încheiat. Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecţie. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câştigătorul fiecărui premiu.