Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Cursuri pentru tinerii talentaţi

În perioada 20 – 26 mai 2013, tinerii ieşeni interesaţi de iniţierea unei afaceri în domeniu artelor, designului, filmului, muzicii sau orice altă zonă economică bazată pe talent şi creativitate pot participa la cursurile din cadrul proiectului “Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Industriilor Creative”. Cursurile dedicate antreprenorilor creativi s-au desfăşurat în ultimele 5 luni în Bucureşti, în 19 sesiuni intensive. Peste 300 de tineri pasionaţi de industrii creative au făcut primul pas pe drumul de la idee originală la business aducător de profit.
Sesiunile de curs din cadrul programului se derulează pe parcursul a trei zile intensive şi sunt susţinute de traineri cu experienţă solidă în business, comunicare, management de proiecte, management şi marketing cultural. Scopul trainingurilor îl reprezintă însuşirea deprinderilor şi gândirii necesare pentru construirea unei afaceri în industrii creative: noţiuni de marketing, strategie de vânzări şi financiară, aspecte legale, capital uman. La finalul cursului, absolvenţii vor avea un business plan adaptat breslei creative, elaborat împreună cu trainerii programului precum şi o diplomă de participare acreditată ANC (fost CNFPA). Capacitatea de a tranforma o idee bună în proiect sustenabil se învaţă, iar primul pas este făcut de o motivaţie personală puternică. Cursurile se adresează aşadar celor care au deja o idee de proiect în industrii creative şi îşi doresc să o transforme în afacere, fie că lucrează, studiază sau îşi demonstrează interesul profesional în domeniu.

Înscrierea la cursuri presupune completarea unui formular de participare, disponibil pe site-ul proiectului, la adresa http://www.crestetalente.ro/inscriere-training. În Iaşi, cursurile se desfăşoara în 2 sesiuni a câte trei zile, în Corpul Central al Universităţii de Arte George Enescu, Sala Senatului. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate la maxim 25 de persoane pentru fiecare sesiune. Agenda celor 3 zile precum si alte informaţii sunt disponibile pe site-ul proiectului www.crestetalente.ro. Datele cursurilor şi termenele de înscriere sunt:

 20-22 mai 2013: deadline înscriere 15 mai

 24-26 mai 2013: deadline înscriere 17 mai

În luna mai şi iunie, programul ”Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Industriilor Creative” va derula o serie de evenimente menite să consolideze piaţa industriilor creative din România şi să realizeze un transfer necesar de experienţe şi know-how între profesioniştii din domeniu şi tinerii aflaţi la început de drum. În curând mai multe detalii vor fi disponibile pe www.crestetalente.ro

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*