Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Festival de încondeiat ouă la Iaşi

oua incondeiateComplexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Etnografic al Moldovei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, organizează în perioada 19 – 21 aprilie 2013, cea de-a XIII-a ediţie a manifestării interactive „Ouă încondeiate”, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt (vizavi de Palatul Culturii).

În preajma sărbătorilor pascale, ieşenii sunt invitaţi să descopere tainele vopsirii şi încondeierii ouălor, vechi meşteşug, atestat în Ţările Române încă din secolul al XVII-lea. Cu această ocazie, vizitatorii vor avea, de asemenea, prilejul să admire tehnica pictării icoanelor şi a confecţionării obiectelor din lemn şi alte materiale (împletituri de paie şi fire textile – coşuri), meşteşuguri ilustrate de artişti populari consacraţi, participanţi la manifestări de profil din ţară şi străinătate.

Având un caracter interactiv, manifestarea se adresează tuturor categoriilor de public, venind astfel în întâmpinarea dorinţelor vizitatorilor, de cunoaştere şi iniţiere în specificul tradiţiilor populare.

În derularea evenimentelor, un loc aparte va fi alocat organizării unor activităţi cu caracter instructiv-educativ, susţinute de meşterii participanţi, în cadrul cărora copiii vor avea posibilitatea să desluşească tainele scrierii ouălor.

Pe parcursul celor trei zile ale manifestării, vor fi prezenţi la Iaşi meşteri populari provenind cu precădere din spaţiul etnocultural al Bucovinei (din localităţi precum: Brodina, Paltinu, Ulma, Vicovu de Sus, Vatra Moldoviţei), unde tehnica decorării ouălor este încă bine reprezentată, dar şi din Botoşani şi Iaşi.

Publicul este aşteptat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, între orele 10.00 –18.00, accesul fiind gratuit.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*