Liderii Sindicatului Sanitas din Iaşi sunt decişi să meargă la mai marii sistemului sanitar din România pentru a-şi susţine drepturile. Angajaţii din sistemul sanitar ieşean sunt nemulţumiţi de deciziile aberante care au creat un haos în sistemul de Sănătate. Sindicaliştii sunt decişi să declanşeze iar protestele de stradă dacă nu le sunt luate în calcul nemulţumirile.
Viorel Tănase, preşedintele Santias Iaşi, spune că a cerut o întrevedere cu ministrul Sănătăţii. Eugen Nicolăescu, încă de pe 11 martie, pentru a discuta despre neliniştile şi problemele celor care lucrează în spitalele şi alte instituţii medicale din judeţ. Pentru că nu au primit nici un răspuns din partea ministrului Nicolăescu, sindicaliştii din Iaşi sunt decişi să urce iar în autocare şi să meargă până la Bucureşti pentru a protesta la porţile Ministerului.
”Nu mai ştie nimeni ce se întâmplă. În momentul în care au început lucrurile să meargă cât de cât în domeniul medical să-a găsit să apară cineva mai căpos şi să facă o reforma. În 23 de ani au fost tot atâtea reforme în Sănătate. E o prostie să creezi probleme care afectează naţiunea şi să vii cu idei absurde care nu se vor pune niciodată în practică. Dumnealor, cei de la Minister, habar n-au de tensiunile din sistem. N-au nici de unde. N-au călcat niciodată în spitale, în policlinici să vadă care e realitatea, să vadă cum lucrează oamenii. Tensiunile sunt atât de crescute în rândul oamenilor din Sănătate. Am crezut că acest ministru o să facă ceva, aşa cum a făcut şi data trecută când a avut acest mandat. Suntem supăraţi pe el. Pe 11martie am cerut o întrevedere cu ministrul Sănătăţii dar nu ne-a răspuns nici acum. Dacă nu ne primeşte atunci ne ducem noi la Bucureşti, să protestăm în faţa Ministerului Sănătăţii. Nu putem sta cu mâna în sân. Pur şi simplu este o aroganţă nemaiântâlnită. Nu ştim unde să o mai apucăm, unde să ne ducem”, a declarat Viorel Tănase, liderul Sanitas Iaşi.