Cu ocazia zilei de 8 martie, Centrul Diecezan Caritas Iaşi, prin programul Centrul de Resurse pentru Copii şi Tineret „Don Bosco” derulează în maternitatea „Elena Doamna” şi în maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi, acţiunea „O floare pentru o viaţă”. În fiecare locaţie, un grup de 20 copii, însoţiţi de adulţi, „înarmaţi” cu mărţişoare, vor felicita gravidele şi tinerele mămici făcându-le astfel o surpriză plăcută.
Acţiunea a devenit o tradiţie pentru proiectul nostru, fiind al 11-lea an în care se desfăşoară şi are scopul de a sensibiliza copiii beneficiari ai proiectului şi mamele internate în maternitate în această perioadă, asupra importanţei actului de „a da viaţă”, dar şi de a preţui persoanele de o vârstă mai înaintată de lângă noi. De asemenea, copiii vor mulţumi cu această ocazie, femeilor din maternităţi, pentru că nu au optat pentru avort ci pentru a păstra copilul.
Centrul de Resurse pentru Copii şi Tineret „Don Bosco” oferă o formă alternativă de educaţie, prin care copii din familii foarte sărace, care nu au acasă condiţiile necesare pentru a învăţa, sunt ajutaţi să ţină pasul cu şcoala şi să obţină rezultate mai bune; dobândesc o mai mare încredere în forţele proprii, în capacitatea lor de a învăţa şi dobândeasc abilitatea de a comunica deschis, mai ales în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă. În plus prin ajutorul material pe care îl oferim, reuşim să facilităm accesul lor la educaţie.
Prin activităţile desfăşurate în cadrul Centrului urmărim diminuarea numărului copiilor cu risc de abandon şcolar din grupul ţintă vizat, iar beneficiarii direcţi ai proiectului formează un grup de influenţă pozitivă asupra celorlalţi colegi de clasă sau din şcoală.
Gravidele şi mămicile, felicitate de 8 Martie
Tagged: gravide, iasi, mamici, maternitate, stiri
http://iasinews.ro/wp-content/upload
Stiri asemanatoare
- 7 martie 2013
- 1 vizualizări
- Fără comentarii