Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Deţinuţi duşi, joi, la biserică

biserica Sfintii Atanasie si Chiril IasiUn grup de 15 deţinuţi aflaţi în regim deschis la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi  vor merge în vizită la Biserica Sfinţii Atanasie şi Chiril – Iaşi. Această inedită excursie face parte din programul moral – religios intirulat ”Pelerinaj la locurile sfinte”. Astfel, grupul de puşcăriaşi va pleca în pelerina joi, 28 februarie, începând cu ora 10.30, prin Serviciul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială.
 
Scopul desfăşurării acestei activităţi este de formare a unor deprinderi morale, a unor atitudini conştiente faţă de cerinţele societăţii şi cultivarea sentimentelor moral – creştine, exersarea de către persoane private de libertate, în cadrul  Bisericii şi a comunităţii locale, a unor conduite care să faciliteze dezvoltarea personală şi reintegrarea socială”, susţine inspector Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului.

Biserica cu hramul Sfinţii Atanasie şi Chirileste amplasată în centrul vechi al oraşului şi a fost construită între anii 1672 – 1674

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*