Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Grupare specializată în trafic de minori și proxenetism, destructurată de DIICOT

imagini-DIICOT-mascatiPoliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi au efectuat, marți, 9 percheziţii domiciliare, în judeţul Iaşi, la membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de minori şi proxenetism.

Din cercetări a rezultat, că în perioada martie – decembrie a.c., cei 11 membri ai grupării infracţionale ar fi racolat şi exploatat sexual peste 20 de minore, cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani.

În fapt, victimele provenite din familii dezorganizate sau cu o situaţie materială precară ar fi fost obligate, prin constrângere sau abuz de autoritate să practice prostituţia, fiind plasate în diferite apartamente închiriate din municipiul Iaşi.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate pentru cercetări 1.300 de lei,un laptop, 10 telefoane mobile, 17 cartele SIM, un pistol airsoft, documente şi înscrisuri cu valoare probatorie.

Au fost conduse la audieri 9 persoane, patru dintre acestea fiind arestate preventiv, iar două fiind cercetate sub control judiciar. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*