Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

 

Dosar fierbinte! Sex pe bani cu ieşence, la adăpostul cluburilor de fiţe

orgii sexJudecătorii Tribunalului Iaşi au finalizat ieri procedura de cameră preliminară din dosarul în care sunt acuzaţi trei patroni de club, dar şi un impresar artistic din Iaşi. Magistraţii au stabilit că materialul de urmărire penală din acest caz este legal în­tocmit, urmând ca în perioada ur­mătoare să înceapa judecata pe fond din acest dosar. Printre cei trimişi în judecată se numără şi un im­presat artistic din Iaşi, Eduard Morun, acuzat că ar fi fost „furnizorul“ de fete din acest dosar. Alături de el, au mai fost trimişi în judecată şi Maria Pughineanu (42 de ani, Piatra Neamţ), dar şi soţii Anamaria Tamaş (40 de ani) şi Istvan Kelemen (38 de ani), ambii din judeţul Mureş.

Trei ani de dezmăţuri

Perioada în care anchetatorii plasează activitatea infracţională a celor patru este 2011-2014. „În această perioadă au fost recrutate 26 de tinere minore şi majore ce pro­veneau din familii cu o situaţie materială precară, din familii dezorganizate ori din mediul rural, că­rora li se promiteau venituri importante din activităţi de spectacol (dans ori animaţie în diferite clu­buri din ţară), victime care ulterior au fost exploatate de Anamaria Ta­maş, Istvan Kelemen, în diferite cluburi din Târgu Mureş, şi de Ma­ria Pughineanu în clubul «Central» din municipiul Piatra Neamţ, în scopul obţinerii de importante sume de bani din această activitate“, au precizat anchetatorii.

Potrivit acestora, în Târgu Mureş, Kelemen şi Tamaş ar fi deţinut fiecare câte un club, acolo unde fetele se prostituau. Majoritatea fetelor sunt din municipiul Iaşi sau din împrejurimi. Multe dintre acestea au dat declaraţii în faţa procurorilor, relatând cum au fost racolate şi cum au ajuns să se prostitueze. Anchetatorii nu au calculat încă suma pe care traficanţii ar fi obţinut-o din prostituţie. Una dintre fete a declarat însă că o partidă de sex costa în medie 200 de lei, multe dintre dansatoare întreţinând raporturi sexuale cu mai mulţi bărbaţi într-o singură noapte.

Sursa: Ziarul de Iasi

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*