Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

 

A încercat să mituiască un poliţist cu 50 de euro

mitaUn bărbat prins la volan pe drumurile publice fără permis de conducere a încercat să mituiască un poliţist cu 50 de euro.

Luni, ofiţerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Iaşi, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au organizat o acţiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat,  în timp ce oferea 50 de euro unui poliţist din cadrul unui Post de Poliție Rurală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Mita ar fi fost oferită pentru ca poliţistul să nu îi întocmească dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de  conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere .

Sâmbătă, cu ocazia activităților desfăşurate pentru respectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, poliţistul denunțător în cauză, a surprins în trafic un bărbat care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.

Acesta i-ar fi promis poliţistului 100 de euro, pentru a nu îi întocmi dosar penal pentru infracțiunea constatată.

În urma denunțului formulat de  polițist, polițiștii din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz, au organizat activitatea de prindere în flagrant delict, cel în cauză fiind depistat în momentul în care înmâna poliţistului 50 de euro, la sediul Postului de Poliție Rurală Rediu.
Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*