Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Primarul municipiului Paşcani, sub control judiciar pentru abuz în serviciu

Primarul municipiului Paşcani, Dumitru Pantazi, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile fiind suspectat de abuz în serviciu.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, începând cu data de 24 martie 2015 și până la data de 22 mai 2015, inclusiv, față de acesta, la data faptei fiind viceprimar al municipiului Pașcani și asociat al SC „Agrocomplex Lunca Pașcani” SA, în prezent primar al municipiului Pașcani.

Potrivit procurorilor ieşeni, la data de 19 septembrie 2007, în calitate de acționar majoritar al SC „Agrocomplex Lunca Pașcani” SA Pașcani, județul Iași (deținătorul unui portofoliu de 80,16 % din acțiunile societății) și de viceprimar al Municipiului Pașcani, în timpul ședinței Consiliului Local al Municipiului Pașcani, cu ocazia discutării proiectului de hotărâre privind scutirea la plată a debitelor pe care societatea respectivă le avea față de bugetul local (15.000 lei chirie și 947.050 lei reprezentând majorări de întârziere), inculpatul PANTAZI DUMITRU a adus clarificări privind motivele neplății majorărilor de întârziere, pentru a crea aparența legalității acestui demers, în scopul obținerii unor foloase necuvenite firmei respective.
La finalul acestei ședințe, s-a votat în sensul adoptării unui proiect de hotărâre prin care a fost aprobată „scutirea la plată pentru sumele datorate de SC „Agrocomplex Lunca Pașcani” SA bugetului local al municipiului Pașcani reprezentând chiria datorată pentru anii 2002, 2003, 2005 și 2007 și a tuturor majorărilor de întârziere datorate pentru neplata în termen a obligațiilor din contractul de închiriere”.
Ulterior exercitării controlului de legalitate de către Prefectul Județului Iași, în cunoștință de cauză, responsabilii Consiliului Local Pașcani nu au repus pe rol debitul pe care SC „Agrocomplex Lunca Pașcani” SA îl avea față de bugetul local.
Astfel, la data de 08 septembrie 2011 (data intervenirii termenului de prescriere a dreptului la acțiune pentru recuperarea debitului) societatea amintită a obținut un folos necuvenit în cuantum total de 2.045.950 lei (echivalentul sumei de 481.887,56 euro ), care constituie în același timp și paguba adusă bugetului local Pașcani.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, primarul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a județului Iași decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,,
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele de existență;
g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

În cazul în care nu va respecta aceste obligaţii, edilul riscă să fie arestat la domiciliu sau arestat preventiv.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*