Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Cinci cetăţeni străini depistaţi cu şedere ilegală în Iaşi

Poliţişti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Iaşiau desfăşurat, în perioada 22 – 30 ianuarie a. c., o serie de acţiuni, cu forţe proprii şi în cooperare cu cadre ale instituțiilor cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă. Astfel, în urma acţiunilor efectuate în diferite zone ale municipiului Iaşi, au fost depistaţi   cu şedere ilegală cinci cetăţeni străini, dintre care patru din Israel şi unul din Algeria.

Persoanele în cauză au intrat legal în România însă la expirarea dreptului de şedere nu au părăsit teritoriul naţional. Urmare a celor constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări au dispus, împotriva   cetăţenilor străini,   următoarele măsuri:  patru dintre aceştia au primit decizie de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească ţara, în termen de 15 zile, cel de-al cincilea a primit o comunicare de părăsire a ţării, prin care este obligat să părăsească România în cel mult trei zile, întrucât este posesorul unui drept de şedere pe teritoriul unui stat membru U. E.,

Totodată, cetăţenii străini au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 2200 lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*