Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

 

Grup infracţional specializat în furturi din autoturisme destructurat de poliţişti

În perioada 03 septembrie- 19 noiembrie, poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în municipiul Iaşi au fost sustrase bunuri din mai multe autoturisme, parcate în diferite zone.

Poliţiştii au efectuat verificări şi investigaţii, iar în noaptea de 19 spre 20 noiembrie, au depistat şi condus la sediul secţiei de poliţie  două persoane bănuite de comiterea acestor fapte: Petru O., de 31 ani, din municipiul Iaşi şi Petronel C., de 19 ani, din municipiul Iaşi, care la ora 01:40, se deplasau dinspre comuna Miroslava, spre municipiul Iaşi.

În urma cercetării efectuate s-a stabilit faptul că cei doi, prin efracţie, ar fi pătruns într-un magazin din comuna Miroslava, de unde ar fi sustras produse alimentare şi nealimentare în valoare de 1.500 lei, bunuri pe care le-ar fi depozitat într-o locuinţă din com. Miroslava.

De asemenea s-a mai stabilit faptul că cei doi sunt bănuiţi de comiterea a 10  infracţiuni de furt prin spargerea geamului de la autoturisme, fapte comise pe raza municipiului Iaşi, cât şi pe raza comunei Miroslava.

Până în prezent a fost recuperat în totalitate prejudiciul în cazul furtului din magazin comis în noaptea de  19/20.11.2014, precum şi bunuri sustrase din 10 autoturisme. Cercetarile continua pentru stabilirea intregii activitati infractionale a suspectilor.

În baza probatoriului administrat în cauze, cele două persoane au fost reţinute pe bază de ordonanţă de reţinere şi introduse în Arestul I.P.J.  Iaşi, în sarcina acestora reţinându-se săv ârşirea infracţiunii de furt calificat. Vineri, cei doi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propuneri legale.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*