Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

 

Coşmarul cumplit al unei studente: trei operaţii estetice, mii de euro, plângeri penale

Un medic estetician din Iaşi este acuzat că a distrus nasul unei studente de 26 de ani în urma unor operaţii efectuate la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.

Doctorului Radu Budurcă îi sunt aduse nu doar acuzaţii de natură medicală ci şi unele apropiate de legea penală. Acesta ar fi primit, susţine pacienta sa, aproximativ 2.000 de euro „la plic“, deşi intervenţiile au fost efectuate într-un spital de stat. De asemenea, există suspiciuni rezonabile cu privire la ilegalitatea efectuării unei asemenea intervenţii într-o unitate spitalicească publică, totul urmând a fi lămurit în urma unei investigaţii ce a fost demarată de conducerea Spitalul „Sfântul Spiridon“, după prezentarea cazului de către reporterii „Ziarului de Iaşi“. Colegiul Medicilor şi Parchetul urmează de asemenea să primească sesizări.

Trei operaţii în zadar

Calvarul studentei C.B., o frumoasă tânără de 26 de ani, din judeţul Iaşi, a început în primăvara anului trecut. Atunci, susţine fata, a mers la medic doarece avea sângerări nazale şi respiraţie greoaie. C.B. a mers mai întâi la o clinică privată, fiind diagnosticată cu deviaţie de sept nazal, recomandându-i-se o intervenţie chirurgicală şi fiind îndrumată către esteticianul Radu Budurcă, etichetat ca fiind „foarte bine pregătit“.

C.B. a luat legătura cu Radu Budurcă, stabilind ca, pe lângă rezolvarea deviaţiei de sept, acesta să-i înfrumuseţeze, în cadrul aceleaşi intervenţii, şi nasul. „Preţul acestei intervenţii mi-a spus că este de 1.300 de euro, iar internarea cel mai bine ar trebui făcută la «Spitalul de Urgenţe». Ca pacient i-am spus că facem cum crede că este mai bine din toate punctele de vedere. Acestea fiind spuse, am stabilit de comun acord o altă întâlnire în care să vedem din punct de vedere estetic, prin intermediul programului Photoshop, ce anume dorim ca rezultat“, povesteşte fata. Prima intervenţie la care a fost supusă studenta ieşeană a fost pe 23 august 2013. „În ziua intervenţiei chirurgicale, m-am întâlnit cu medicul în cabinet, i-am înmânat banii într-un plic, cum mi-a cerut iniţial, şi m-am stabilit în salon“, mai spune aceasta, potrivit Ziarul de Iaşi.

Operaţia nu a reuşit, septul din partea de jos a nasului tinerei îndreptându-se în continuare spre stânga. În aprilie 2014, de comun acord, a urmat cea de-a doua intervenţie chirurgicală. C.B. spune că înainte de a doua operaţie doctorul i-ar fi spus că preţul este de 2.500 de lei, pe care i-a plătit, însă că nu i s-ar fi dat chitanţă.

În final, i s-a recomandat mai mult fond de ten

Nici cea de-a doua operaţie însă nu a fost reuşită. Tânăra spune că a rămas cu o cicatrice vizibilă în vârful nasului, dar şi alte probleme la nivelul nării drepte, care o împiedicau să respire normal. „În tot acest timp am plâns şi i-am spus domnului doctor că dacă aş fi ştiut că acesta va fi rezultatul la care se va ajunge nu aş mai fi recurs la nicio intervenţie. În tot acest timp am suferit, m-a marcat atât fizic cât şi psihic, mai ales din punct de vedere social.“

Citeşte mai mult aici!

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*