Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Razie în rândul taxiurilor din zona Aeroportului Iaşi

Razie de amploare, luni, în rândul taximetriştilor din zona a cinci aeroporturi internaţionale, printre care şi cel din Iaşi, dar şi Bacău.  Poliţiştii de la Rutieră şi Transporturi au verificat legalitatea transportului în regim de taxi.
Acţiunea a avut loc sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere şi a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. Poliţiştii au verificat autovehiculele care efectuează transport în regim de taxi, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi.

La activităţi au participat şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român. Poliţiştii au controlat 370 de autoturisme în regim de taxi, pentru neregulile constatate aplicând 177 sancţiuni contravenţionale.

Dintre acestea, 155 au fost pentru abateri prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 21 pentru încălcarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Ca măsură complementară, poliţiştii au retras 27 de certificate de înmatriculare şi au reţinut un permis de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*