Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Aniversarea a 9 ani de la înfiinţarea American Corner Iaşi, joi, la Biblioteca Gheorghe Asachi

Biblioteca Judeţeană Gh. Asachi Iaşi organizează joi, 26 iunie 2014, de la ora 12, la sediul central al bibliotecii, Aniversarea a 9 ani de la înfiinţarea American Corner Iaşi. Evenimentul, derulat sub egida FIE 2014, este un prilej de prezentare a celor mai importante programe derulate de American Corner Iaşi dar şi un mod de a mulţumi colaboratorilor şi partenerilor, fără de care aceste programe nu ar fi fost posibile.

Inaugurat în iunie 2005, American Corner este un parteneriat între bibliotecă şi Ambasada SUA la Bucureşti. Compartimentul funcţionează în sistem de împrumut la domiciliu şi sală de lectură, fiind, în acelaşi timp, o platformă pentru programe pe diverse teme legate de cultura şi civilizaţia Statelor Unite: cursuri de limba engleză, proiecţii de film, ateliere şi sesiuni de informare cu participarea unor invitaţi americani, evenimente organizate cu ocazia sărbătorilor tradiţionale americane.

Momentul aniversar de la American Corner include: English through Role-Play! susţinut de elevi de la Scoala Junior, American Movie Reviews – profesori de la Facultatea de Teatru şi participanţi la American Corner’s Movie Club, Seniors on Stage! – interpreţi: pensionarii absolvenţi ai Cursului de Limbă Engleză pentru Seniori şi membri activi ai Senior’s Reading Corner, Volunteers Shine Moments! – voluntarii împărtăşesc din experienţa câştigată în cadrul programului de voluntariat desfăşurat la American Corner şi Childhood Memories: Mark Twain vs Ionel Teodoreanu eseuri în limba engleză în lectura autorilor, liceeni ieşeni.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*