Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

 

Un nou drog apărut în România a băgat în spital doi elevi

Un nou drog apărut în România, despre care se ştiu foarte puţine lucruri, a început să facă victime deja în rândul tinerilor. Aşa numita „foaie de cafea” a băgat doi adolescenţi din Iaşi, de 16 şi 17 ani, în spital.

Cei doi tineri, un băiat şi o fată, sunt elevi la licee din Iaşi şi locuiesc la cămin. Niciunul dintre ei nu a vrut să spună de unde a achiziţionat drogul, dar cel mai probabil l-au comandat pe internet. Elevii au ajuns la spital în stare destul de critică, dar medicii au reuşit să îi stabilizeze, acum fiind în afara oricărui pericol.

Combinaţia este de fapt un amestec de substanţe psihoactive în care se adaugă o anumită doză de cafea care are rol de a intensifica efectul drogului sintetic. Produsul provine din China, dar  în Europa distribuţia s-ar face din Franţa, spun specialiştii Antidrog. Medicii atrag atenţia că amestecurile sintetice distribuite pe piaţă le pot fi fatale consumatorilor. Specialiştii de la Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog din Iaşi spun că au auzit de acestă substanţă la o instruire avută în urmă cu două luni, dar că în România nu a fost semnalată oficial încă prezenţa acestui nou drog.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un nou drog apărut în România a băgat în spital doi elevi | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*