Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Macabru! Oseminte umane găsite într-o râpă

Descoperire macabră făcută de un bărbat din satul Conțești, comuna Valea Seacă. Acesta a găsit ieri într-o râpă din localitate, unde oamenii în trecut mai aruncau gunoiul, două cranii umane.

Îngrozit, a sunat la 112, iar mai multe echipaje de polițiști și criminaliști au sosit la fața locului pentru cercetări. Unul dintre acestea aparține unei persoane în vârstă, iar altul cel mai probabil unui copil.

Zona unde au fost găsite craniile se numește „Lutărie”, un loc unde localnicii mai duceau gunoaie în trecut. Acestea au fost zărite de un bărbat care era în trecere. Ajunși la fața locului polițiștii au verificat atent zona pentru a vedea dacă nu mai sunt și alte oseminte, scrie newspascani.com.

„Am fost sesizați prin apelul unic 112 de către o persoană care a văzut craniile acolo. La fața locului s-au deplasat criminaliștii care le-au ridicat, și urmează a fi expertizate de către cei de la IML”, ne-a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Cele două cranii au fost găsite între niște resturi de coroane uscate. Anchetatorii au ajuns la această concluzie după ce au mai văzut acolo panglici cu mesaje de condoleanțe și lumânări arse. Aceste aspecte i-au dus cu gândul la faptul că osemintele au ajuns dintr-un cimitir. Din acest motiv au luat legătura cu preotul Petru Novac, de la parohia din satul Conțești. Pentru reporterii noștri slujitorul bisericii a spus:

„Sunt organe în drept cu care ar trebui să vorbiți. Se fac verificări pentru a se stabili de unde provin. Gunoiul rezultat noi îl depozităm la marginea cimitirului. De aici întrebați Primăria ce face cu el. Mai trebuie să ținem cont de faptul că acea zonă s-a confruntat în trecut cu inundații, apele au trecut prin casele oamenilor, așa că totul este posibil”.

Valeriu Roman, primarul comunei Valea Seacă, susține că în zona respectivă nu mai sunt duse gunoaie de foarte multă vreme.

Între timp, în urma cercetărilor, au fost audiate două persoane care ar fi făcut curat în acea perioadă în cimitirul din localitate. Prima bănuială este că acele cranii provin de la niște oseminte care, conform tradiției, ar fi trebuit puse în saci de pânză după ce mortul a fost dezgropat. A doua variantă luată în calcul este aceea că ele aparțin unor persoane care au decedat în perioada războaielor și au fost scoase la suprafață de niște animale.

Osemintele au fost ridicate pentru expertizare și duse la IML Iași, iar polițiștii continuă cercetările.

 

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*