Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

 

Femei învăţate de poliţişti să prevină tâlhăriile

Între 1 şi 8 martie, poliţiştii de proximitate ieşeni organizează o serie de întâlniri, cu aproximativ 2600 de femei, ce îşi desfăşoară activitatea la diferite societăţi comerciale din municipiul Iaşi.

Poliţiştii vor transmite recomandări preventive şi vor distribui materiale de informare, în contextul zilei de 8 Martie, astfel încât femeile să nu devină victime ale unor infracţiuni.

Scopul acestor întâlniri constă în p romovarea drepturile femeilor ș i reducerea riscului de victimizare a acestora, cu accent pe prevenirea infrac ț iunilor de tâlhărie ș i a actelor comise cu violenț ă.

RECOMANDĂRI:

Poşeta personală:

–          Nu transportaţi poşeta într-un mod care vă poate transforma într-o ţintă sigură. O poşetă care atârnă neglijent de umăr poate fi foarte uşor smulsă de cineva care vine din spatele dvs.

–          Purtaţi-vă poşeta în aşa fel încât să îi puteţi da drumul foarte uşor dacă e nevoie.

–          Reduceţi la minimum suma de bani pe care o purtaţi la dvs. zilnic, precum şi cardurile bancare. Distribuiţi banii prin mai multe buzunare ale genţii.

–          Dacă sunteţi victima unei tâlhării în care vi se smulge poşeta, nu ripostaţi fizic, mai ales dacă agresorul foloseşte o armă (cuţit, spray lacrimogen).

Deplasările pe timpul nopţii:

–          Evitaţi deplasările prin locuri care nu sunt în general circulate şi nu sunt iluminate suficient.

–          Dacă bănuiţi că sunteţi urmărită, evitaţi să vă deplasaţi prin locuri izolate şi deplasaţi-vă către cel mai apropiat magazin pe care îl ştiţi deschis.

–          Când vă deplasaţi spre maşină sau spre casă, păstraţi cheile în mână până vă aflaţi în interior.

Dacă conduceţi un vehicul:

–          Menţineţi geamurile ridicate, cu excepţia unei mici deschizături pentru ventilaţie şi încuiaţi portierele.

–           Când bănuiţi că sunteţi urmărită, viraţi pe alte străzi, dacă este posibil. Dacă maşina din spatele face aceleaşi viraje ca dumneavoastră, îndreptaţi-vă către cea mai apropiată secţie de poliţie sau opriţi într-o zonă intens circulată.

–          Parcaţi-vă maşina într-o zonă bine luminată, pentru siguranţa dumneavoastră personală şi a autoturismului dvs. Uitaţi-vă bine în jur înainte de a coborî din maşină.

La domiciliu:

–          Pregătiţi-vă cheile pentru a descuia uşa locuinţei înainte de a ajunge în faţa uşii.

–          Asiguraţi-vă că intrarea în locuinţă este bine iluminată.

–          Nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţa dumneavoastră şi în spaţiile comune ale imobilelor.

–          Nu vă urcaţi în lift împreună cu persoane străine dacă nu vă simţiţi în siguranţă în prezenţa lor – utilizaţi orice scuză pentru a evita o asemenea situaţie (de ex: „Am uitat să-mi verific corespondenţa!”)

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*