Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Premieră la Iaşi: televiziunea milionarului Bogdan Cihodaru este acuzată penal că a promovat un concurs al cărui premiu nu s-a mai acordat

Televiunea locală Iaşi Tv Life a fost chemată în judecată de un ieşean care susţine că a câştigat în urmă cu doi ani un teren de 15.000 de euro la un concurs însă nu şi-a mai primit premiul. Postul Tv deţinut de milionarul în euro Bogdan Cihodaru este acuzat de înşelăciune.

Potrivit plângerii penale formulate de ieşeanul Mihai Căriman, acesta a observat, în primăvara anului 2010, un concurs al postului de televiziune Iaşi Tv Life. Premiu era o parcelă în valoare de 15.000 de euro, situată în Copou iar participanţii trebuiau să urmărească jurnalul de ştiri al acestei televiziuni şi să trimită mesaje răspunzând la diferite întrebări. „Încă din prima zi, am fost tentat să particip, întrucât de mult timp doream să cumpăr o parcelă de teren, pentru a construi o casă. Oportunitatea de a deveni proprietar, pe o parcelă de teren, de o asemenea valoare, în Copou, care după cum se ştie este cea mai vestită zonă de lux şi cu tradiţie a Iaşului, pentru a edifica casa, dorită de mult, a devenit astfel pentru mine un vis realizabil şi m-a determinat să particip la concurs“, susţine Mihai Căriman. Căriman a trimis, până la finele anului 2011, când s-a terminat concursul, ar fi trimis în jur de 50 de mesaje ce conţineau răspunsurile la întrebările Iaşi TV Life. Concursul s-a terminat pe 1 decembrie 2011. „Pe toată durata concursului şi chiar în timpul tragerii la sorţi, cu toţii ne-am rugat la Dumnezeu, să ne ajute să câştigăm. Când am observat că am fost desemnat câştigător, atât eu cât şi familia mea nu ne-a venit să credem. Ne-am bucurat enorm, dansând chiar de bucurie prin casă şi îmbrâţişându-ne. Imediat, am fost contactat de un reprezentant al Iaşi TV Life, care ne-a confirmat faptul că suntem câştigători“, mai spune Căriman. Angajaţii omului de afaceri au venit a doua zi după desemnarea câştigătorului la domiciliul lui Căriman. „După terminarea concursului, timp de aproximativ o săptămână, din oră în oră, la Iaşi TV Life, a fost difuzat un clip în care subsemnatul, eram prezentat ca fiind fericitul câştigător al parcelei de teren din Copou, în valoare de 15.000 de euro. Astfel am primit zeci de telefoane de felicitare, de la prieteni şi cunoştinţe. De asemenea, aproape toate persoanele, cu care mă întâlneam, cunoştinţe sau nu, mă felicitau recunoscându-mă de la televizor, ca fiind fericitul câştigător“, a mai spus Căriman. Teren acordat în alt amplasament, mult mai ieftin În plângerea penală formulată de Căriman se mai arată că, după desemnarea câştigătorului, ieşeanul ar fi solicitat acordarea terenului, fiind însă amânat de mai multe ori. Ar fi ajuns astfel şi la Agenţia Imobiliară Terra (deţinută tot de Cihodaru), ai cărei reprezentanţi i-ar fi spus că terenul câştigat nu este, de fapt, în zona Copou, aşa cum se preciza în spoturile publicitare, ci la ieşirea din Iaşi, la Cârlig. Mai mult, terenul ar fi plantat cu viţă-de-vie. „Ulterior, am insistat din nou şi am mers de mai multe ori la sediul Iaşi TV Life, unde în una din întrevederi ni s-a precizat că trebuie să plătim 3.600 euro, reprezentând TVA-ul de 24% calculat la valoarea de 15.000 euro, a parcelei de teren, pentru a se putea face actele. Precizăm că niciodată pe parcursul perioadei de aproape doi ani de zile, în care s-a desfăşurat concursul, nu s-a anunţat această obligaţie de plată a TVA-ului“, se mai arată în plângerea amintită. De la momentul extragerii şi până în prezent, Căriman susţine că nu i s-a mai răspuns la telefon, iar în momentul în care a mers la sediul televiziunii, reprezentanţii postului ar fi refuzat să stea de vorbă cu el. „Am realizat că am fost înşelaţi încă de la început şi că nu vom primi niciodată premiul pus în joc, deoarece parcela în valoare de 15.000 euro, din Copou, nici nu există, organizatorii concursului, neavând probabil în proprietate, premiul pus în joc“, mai susţine Căriman. Despre parcela oferită de Iaşi TV Life, care este în suprafaţă de 500 de metri pătraţi, de la Cârlig, în extravilanul oraşului, ieşeanul consideră că nu poate valora nici în ruptul capului 15.000 de euro, aşa cum se preciza în regulamentul concursului. „În zona unde am fost condus să vedem parcela de teren, câştigată ca premiu la concurs, având în vedere că este în extravilan, este plantată cu vie, este în pantă, fără utilităţi, fără drum de acces şi la distanţă de câţiva kilometri de Iaşi şi circa un kilometru de drumul asfaltat, poate valora cel mult şi cu indulgenţă, un euro pe metru pătrat“, a încheiat ieşeanul. Ce spun reprezentanţii postul TV Cătălin Ioanid, avocat al omului de afaceri Bogdan Cihodaru, a transmis că, la respectivul concurs, Iaşi TV Life a avut doar calitatea de partener media, acesta fiind organizat de către SC 7est SRL. Cea din urmă firmă a fost înstrăinată recent de Bogdan Cihodaru. „Potrivit Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, articolul 77, «veniturile sub formă de premii se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare premiu». În faţa notarului, domnul Mihai Cariman a refuzat să achite acest impozit stabilit de Codul Fiscal, motiv pentru care nu a putut intra în posesia premiului. Regulamentul concursului prevedea că impozitul aferent premiului va fi suportat de către câştigător. De asemenea, şi orice alte costuri ale transferului de proprietate vor fi suportate de câştigător, inclusiv taxele notariale pe care domnul Cariman Mihai nu a dorit să le achite“, a transmis Ioanid. Acesta a precizat că lui Căriman i s-ar fi oferit amplasamentul care era specificat în regulamentul concursului.„Într-adevar, pe clipul promoţional, terenul oferit ca premiu este în zona Copou în cadrul proiectului urbanistic Lake House. Terenul prezentat câştigătorului este în zona Copou, în cadrul proiectului Lake House, exact cum prevede regulamentul concursului“, a mai spus Ioanid. Avocatul lui Mihai Căriman are însă o altă versiune: „La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit care se calculează astfel: a) pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără construcţii, dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv: 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv; peste 200.000 lei, 6.000 lei plus 2% calculate la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv; b) pentru imobilele descrise la lit. a), dobândite la o dată mai mare de 3 ani: 2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv; peste 200.000 lei, 4.000 lei plus 1% calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv“, ne-a spus avocatul Bogdan Muraru. Acesta a mai arătat că la mijloc ar fi, de fapt, o „evidentă rea-credinţă“ a organizatorilor.

Citeste mai mult: adev.ro/myvi8f

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*