Luni 10 Decembrie 2018, Actualizat acum 343 zile 12:00 am

 

Consiliul Judeţean Iaşi solicită banii europeni pentru aeroport

Consiliul Judeţean Iaşi va depune zilele următoare cererea de finanţare europeană pentru dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi. Proiectul are o valoare totală de 57,5 milioane de euro, obiectivele majore propuse a fi realizate fiind proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru realizarea suprafeţelor de mişcare aferente unei piste noi, cu lungimea de 2.400 metri (contract aflat în derulare), extinderea suplimentară a platformei parcare aeronave şi construcţia unui noi terminal de pasageri.

„Proiectul presupune lucrări suplimentare faţă de cele pe care le avem în prezent. Din totalul de 57,5 milioane de euro se vor rambursa cei 39 milioane de euro, cât este contractul de lucrări pentru proiectul actual de construcţiei a unei noi piste, la care se vor adăuga fondurile pentru construcţia unui noi balizaj şi construcţia unui nou terminal, de trei ori mai mare faţă de cel inaugurat anul trecut care are doar 1.200 de metri. Din aceiaşi bani va fi realizată şi creşterea numărului de locuri de staţionare pentru aeronave de la 4 locuri la 7 locuri din care patru pentru aeronave de categorie mai mare, unul dintre acestea fiind pentru avioane transcontinentale. Toate lucrările se vor finaliza în 2015 şi vor asigura deschiderea pe cel puţin 20 de ani a oraşului nostru către întreaga lume. Ele vor asigura posibilitatea reală de a aduce aici investiţii noi şi de a crea locuri de muncă în întreaga regiune, precum şi de a oferi companiilor care investesc soluţii durabile şi de încredere de transport, atât pentru proprii angajaţi, cât şi pentru produse”, a declarat dl. Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Noile capacități de procesare a pasagerilor vor fi proiectate să suporte un trafic de 2 milioane de pasageri pe an. Durata de implementare a proiectului este de 27 de luni, din care 18 luni reprezintă perioada aferentă execuţiei de lucrări.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*